Odată cu apropierea de Europa, ajung la noi o serie de zvonuri despre viaţa de după integrare. De aceea vom încerca să ne lămurim în fiecare dimineaţa cât e poveste şi cât e realitate în miturile europene.

Una dintre legende spune că nu ne vom mai putea vinde produsele traditionale românesti pe piata UE. Ei, lucrurile nu stau chiar aşa. După negocieri la masă întinsă, românilor li s-a recunoscut paternitatea pentru pentru mai multe soiuri de băuturi precum palinca, ţuica, horinca sau turţul.

Şi cum băutura tradiţională nu merge decât cu mâncare, cârnaţii, plăcinta, covrigii, caşul, brânza, caşcavalul sau magiunul au primit şi ele certificatul de autenticitate.