La termenul de marţi al procesului, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au audiat pe senatorul PSD Miron Mitrea - fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei -, pe care l-a pus să răspundă în legătură cu trecerea în subordinea Autorităţii Naţionale de Control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, dar şi cu privire la numirea ca inspector şef la această din urmă instituţie a Irinei Paula Jianu.
Astfel, Miron Mitrea le-a declarat judecătorilor că "nu regretă nicio clipă numirea Irinei Paula Jianu".
"Nu l-am consultat pe Sergiu Sechelariu privind numirea Irinei Paula Jianu la Inspectoratul de Stat în Construcţii. El a venit la mine după aceea, nemulţumit, de decizia mea. Eu cred şi bănuiesc că reacţia lui Sergiu Sechelariu (fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor-n.r.), cea de nemulţumire mă refer, este posibil să fi fost din cauză că cei doi lucraseră împreună la Bacău. Probabil că el vroia să continue activitatea cu ea", le-a explicat Mitrea judecătorilor.
De altfel, într-o declaraţie de presă, făcută după audierea sa, Mitrea a spus că a cunoscut-o pe Jianu "la o întâlnire neoficială, împreuncă cu fraţii Sechelariu şi alte persoane, la un restaurant".
În faţa judecătorilor, Mitrea a mai arătat că la acea vreme fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu i-a cerut să treacă Inspectoratul de Stat în Construcţii în subordinea lui. Solicitarea a fost respinsă de Mitrea.
"Sergiu Sechelariu a vrut să trec ISC în subordinea lui, ca ministru secretar de stat, eu refuzând, ulteror instituţia intrând în subordinea unui alt ministru secretar de stat", a spus Mitrea.
Întrebat dacă din funcţia în care a fost pusă Irina Paula Jianu putea favoriza firmele fraţilor Sechelariu, Conimpuls sau Vertcon, sau orice altă firmă, Miron Mitrea a declarat: "Irina Paula Jianu nu putea favoriza firmele la care lucrase anterior, dar le putea controla în sensul că orice lucrare necesita la un moment dat al parcursului ei avize de la ISC".
Miron Mitrea a mai declarat că pe perioada cât a fost ministru, iar Sergiu Sechelariu secretar de stat, niciuna dintre societăţile din Bacău ale fraţilor Sechelariu nu au participat la licitaţii publice. "Aceasta fiind condiţia impusă lui Sergiu Sechelariu înainte de numirea lui în funcţia de secretar de stat", a precizat Mitrea judecătorilor.
"Toţi miniştrii din Cabinetul Năstase au impus astfel de condiţii secretarilor de stat numiţi în funcţii, totul făcându-se în acest fel la cererea expresă a lui Adrian Năstase", a precizat Mitrea.
Întrebat în legătură cu înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Control şi cu trecerea ISC-ului în subordinea acestui organism, Mitrea a arătat că aceasta a fost o iniţiativă a partidului din care făcea parte pe care el a sprijinit-o la acel moment. "Am apreciat că înfiinţarea unui organism unic de control conferă o mai mare obiectivitate în materia controlului din teritoriu, ştiindu-se că se crează legături între controlori şi controlaţi. Ministrul Ionel Blănculescu (ministru delegat pentru coordonarea Autorităţilor de control-n.r.) nu a vrut să ia Inspectoratul de Stat în Construcţii sub tutela acestei autorităţi, invocându-mi la acea vreme caracterul prea tehnic al ISC şi m-a rugat pe mine să vorbeasc cu Adrian Năstase în acest sens. Eu am refuzat, iar ISC a trecut sub ANC", a mai spus Mitrea.
Acesta le-a precizat judecătorilor că a păstrat o legătură profesională cu Irina Paula Jianu după trecerea ISC la ANC în sensul că aceasta îi trimitea rapoarte ale inspectoratului asupra căreia se solicitau opinii ale Ministerului Transporturilor şi Lucrărilor Publice în cazul proiectelor mari.
"Adrian Năstase nu mi-a cerut niciodată să numesc sau să menţin în funcţie pe cineva. Poate că mi-a mai cerut să dau afară vreun angajat. Îi dădeam afară dacă era cazul sau îl convingeam pe el că greşeşte, după caz. Irina Paula Jianu este un specialist în domeniu şi nu m-am consultat cu Adrian Năstase la ISC", a conchis Mitrea.
Miron Mitrea este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru că, în perioada 2001- 2002, ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M