Un bărbat din Ţara Galilor care lucra la o fermă de păsări s-a tăiat la deget cu un os de pui. Asta se întâmpla în 1991. Cum rana era destul de adâncă omul s-a dus la doctor unde degetul a fost dezinfectat şi bandajat. O zi mai târziu a început problema: degetul rănit a început să miroasă cumplit. Speriat, bărbatul în vârstă de 28 de ani la acea vreme, s-a dus la Royal Gwent Hospital, în Newport, Wales. Patru doctori s-au ocupat vreme de cinci ani de acest caz:: Caroline Mills, Meirion Llewelyn, David Kelly şi Peter Holt. Era evident vorba despre o infecţie dar nu avea legătură cu nimic din ceea ce cunoaşte medicina. Nimeni nu a gasit vreo explicaţie pentru mirosul pătrunzător al degetului. “Mirosul se simţea de la distanţă când pacientul era într-o sală mare. Când era consultat într-un cabinet de dimensiuni mici, atmosfera devenea rapid irespirabilă”, spun doctorii.
Mai mult, nici un antibiotic folosit nu a dat vreun rezultat: ciprofloxacin, erithromicină, metronidazol şi aşa mai departe. Disperaţi, medicii au trecut la proceduri chirurgicale, au prelevat ţesuturi, au făcut biopsii dar nu au descoperit nimic care să justifice persistenţa infecţiei şi mirosul neobişnuit..
A urmat o ploaie de tratamente, toate fără rezultat: isotretinoin, psoralen, tratament cu lumină ultravioletă, colpermin, probanthen, clorofilă, şi chiar renunţarea totală la antibiotice pentru ca flora firească a organismului să se refacă.
Echipa care a tratat acest caz a scris o carte în speranţa că va fi citită de un medic care a întâlnit un caz similar şi i-a găsit soluţia. În 1998 această echipă a luat premiul IgNobel pentru medicină (distincţie parodică acordată pentru descoperiri inutile sau absurde).
Pentru pacientul (rămas anonim) soluţia a venit de la sine. După cinci ani degetul a încetat să mai miroasă peste noapte, la fel de inexplicabil cum a început. Pentru ştiinţă totul rămâne un mister.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M