În Piaţa Victoriei, Piaţa Română şi Piaţa Universităţii, sub pământ, există patru casete mari de beton, care ar putea funcţiona oricând că parcări. Construite odată cu metroul, ele au fost descoperite cu adevărat abia acum de edili, potrivit B365.ro. Cele patru spaţii au fost construite la staţiile de metrou cu scopul de a le transforma ulterior în galerii comerciale sau chiar parcări, spun reprezentanţii Primăriei Capitalei. Timp de aproximativ 30 de ani însă nimeni nu le-a utilizat în acest scop.
Reprezentanții Metrorex spun însă că aceste locuri nu au fost gândite ca spaţii comerciale sau industriale, iar angajații de la metrou se referă la aceste casete drept „hăuri”.
Vezi care ar putea fi prima parcare pe care o va amenaja Primăria Capitalei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M