Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost audiat, joi, de procurorii DNA. El a dat o declaraţie în dosarul privind modul în care a fost transferat un teren al Aviaţiei Utilitare către o persoană privată, în timpul mandatului său.

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală împotriva lui Mitrea la începutul lunii martie, când a fost pus sub învinuire pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi abuz în serviciu. Aviaţia Utilitară intrase în septembrie 2004 în posesia unei hotărâri din partea instanţei supreme prin care Ministerul Transporturilor de atunci, Miron Mitrea, era obligat să certifice proprietatea asupra 8,9 ha de teren. Ministerul a refuzat punerea în aplicare a deciziei şi a hotărât la scurt timp ca 2,3 ha din aceasta suprafaţă să intre în posesia unui avocat.

Aviaţia utilitară urma să primească la schimb un alt teren în comuna Voluntari. În acest dosar, sunt cercetate, alături de Miron Mitrea, alte şapte persoane printre care şi fosta conducere a Aeroportului Băneasa.