Domiciliul lui Miron Cozma a devenit motiv de polemică între reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi avocaţii fostului lider al minerilor. Primii susţin că domiciliul lui Cozma ar fi la Timişoara, aşa cum figurează în actele de identitate, în timp ce apărătorii liderului de sindicat susţin că domiciliul real este Penitenciarul Rahova, unde Cozma locuieşte de nouă ani.

Ieri a avut loc cel de-al doilea termen al procesului civil pe care Cozma l-a intentat statului român. Cozma cere 4 milioane de euro despăgubire pe motiv că ar fi stat ilegal după gratii aproape 7 luni. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului susţine că decretul de graţiere semnat de fostul preşedinte Ion Iliescu a fost retras ilegal.

Judecătorii Tribunalului nu au avut însă cum să ia în discuţie acest lucru, pentru că Ministerul de Finanţe a cerut strămutarea procesului la Timişoara, unde îşi are domiciliul Miron Cozma.

După eliberarea din 14 iunie 2005, Cozma a fost reîncarcerat, în 28 septembrie 2005, ca să-şi ispăşească o nouă condamnare, la opt ani de închisoare, pentru mineriada de la Costeşti. Fiindcă pedepsele s-au cumulat, fostul lider al minerilor va fi eliberat în februarie 2007, dacă instanţa nu va decide înainte eliberarea sa condiţionată.