Mirela Corlăţan: Marele şoc din finalul unui război lung

După trei luni de aşteptare, Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu au primit fiecare ce se aştepta să primească. Dincolo de tot scandalul creat în jurul acestui institut-hibrid, Oprea ştia că nu are nicio şansă să supravieţuiască unui algoritm pervers, pe care nu s-au sfiit nici liberalii să-l aplice. Iar dacă a crezut că el va fi excepţia după ce va striga în gura mare că se comite o nedreptate şi poate chiar un abuz, a fost un naiv.

Vladimir Tismăneanu a primit, la rându-i, şansa de a continua activitatea defunctei comisii prezidenţiale şi de a-şi răsplăti colaboratorii cu posturi în noul institut, unele, cele de execuţie, chiar remunerate. Căci, trebuie spus răspicat, pentru cei care nu ştiu, Vladimir Tismăneanu însuşi, pentru funcţia în care a fost numit în acest weekend, cea de preşedinte al Consiliului ştiinţific al IICCMER, nu va fi retribuit.

Miza sa a fost cu totul alta. Aceea de a avea, practic, ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cercetarea comunismului. Prin hotărârea de guvern de săptămâna trecută menită să corecteze scăpările celei din noiembrie, de comasare a institutului lui Oprea cu cel pentru Memoria Exilului, Tismăneanu a primit dreptul de a alege 14 personalităţi pentru a crea Consiliul ştiinţific, iar Comitetul director, fără a face niciun proces de intenţie, tot lui îi va da ascultare. Căci Emil Boc l-a numit preşedinte executiv al IICCMER pentru cinci ani pe Ioan Stanomir, şi el fost şef al unei comisii prezidenţiale, cea de revizuire a Constituţiei, şi din aceeaşi sferă ideologică.

Mai mult directorul ştiinţific, şefii de departamente ai institutului şi secretarul ştiinţific vor fi numiţi şi revocaţi de Stanomir la propunerea preşedintelui Consiliului ştiinţific, recte a domnului Tismăneanu. Această a doua hotărâre de guvern pare să fi ieşit fără cusur pentru echipa lui Vladimir Tismăneanu. Şi totuşi are o hibă încă de neînţeles. IICCMER degeaba se mai numeşte aşa căci, potrivit legii cel puţin, nu se va mai ocupa decât cu cercetarea, nu şi cu investigaţiile propriu-zise, cele de natură să se finalizeze cu sesizări penale împotriva foştilor securişti.

Dacă această omisiune a fost voită şi a avut la bază argumentul că niciuna din poate sutele de sesizări făcute de institutul lui Oprea nu a ajuns mai departe de Parchetul Militar, nu înseamnă că ele nu trebuie făcute în continuare şi că cercetătorii trebuie să înghită pur şi simplu NUP-urile procurorilor. Ecourile acestei ciopârţiri a atributelor IICCMER au şi început să apară, de altfel.

La Praga, în urmă cu două zile, participanţii la conferinţa „Crimes of the Communist Regimes” au protestat faţă de decizia cabinetului Boc, ca şi faţă de similara „tentativă de restrângere a activităţii Institului pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Republica Cehă”. Dacă IICCMER va rămâne cu atribuţiile actuale, nu va face decât să reflecte spiritul analitic al lui Vladimir Tismăneanu, aşa cum vechiul IICCR reflecta în bună măsură personalitatea lui Marius Oprea.

Însă tocmai graţie acestei trăsături definitorii, sper ca domnul Tismăneanu să lămurească sau să corecteze cât mai curând omisiunea. Fie doar şi pentru a se ridica deasupra unor atacuri precum cel al Luciei Hossu-Longin, care imediat a scos din sertar, după practica patentată de comunişti, „dosarul” lui Tismăneanu.

„Familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist”. Când am citit această frază, am avut un deja-vu.

Citeşte mai mult în Evenimentul Zilei.