Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mirel Rădoi: "Inter ar fi un pas uriaş pentru cariera mea"

Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a declarat, duminică, la finalul meciului câştigat de roş-albaştrii contra lui FC Braşov, scor 2-1, că ar fi onorat să joace alături de Cristian Chivu la Internazionale Milano şi consideră că formaţia italiană nu poate fi refuzată.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Vom vedea în această noapte sau mâine (n.r. luni) dacă plec la Inter. Eu sunt de acord, dar nu sunt sigur până nu semnez. Mai multe voi afla în noaptea asta. Ar fi bine să joc alături de Chivu, aş fi onorat, dar până nu dau eu cu pixul, nu sunt sigur. Mourinho este un super antrenor şi nu mă aşteptam să mă dorească. Era unul dintre ultimii de la care m-aş fi aşteptat să mă antreneze. Chiar dacă e vorba doar de un împrumut, Inter e o echipă prea mare ca să o refuzi. Ar fi un pas uriaş pentru cariera mea. Cred că 15 milioane e o sumă prea mare pentru România, indiferent pe ce post joci sau ce vârstă ai", a spus Rădoi.

Fundaşul a adăugat că are încredere în Steaua şi crede că echipa lui Lăcătuş se poate califica în grupele Ligii Campionilor: "Cred că Steaua poate bate pe Galatasaray şi fără mine. După cum aţi văzut, Steaua poate câştiga şi fără Dică, jucătorul care era considerat motorul echipei".

Rădoi a promis că în cazul în care va pleca la campioana Italiei, se va întoarce în Ghencea pentru a primi medalia de campion al României, deoarece este convins că Steaua va câştiga această ediţie a Ligii I. "Plec cu inima împăcată, iar când va expira împrumutul, voi veni să îmi iau medalia de campion. Sunt parcă de o viaţă la Steaua, de opt ani", a spus Rădoi, care a glumit apoi pe seama modului în care este primit pe stadionul Rapidului, acolo unde este înjurat de fiecare dată: "Unul dintre lucrurile care îmi va lipsi cel mai mult va fi atmosfera din Giuleşti".

Căpitanul Stelei nu i-a uitat nici pe fanii roş-albaştri: "Le transmit suporterilor să fie alături de Steaua. Sincer să fiu nu mă aşteptam la o asemenea atmosferă după înfrângerea de la Vaslui".

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, duminică, înaintea meciului cu FC Braşov, că este de acord ca Mirel Rădoi să fie împrumutat la Inter Milano pentru un an în schimbul a două milioane de euro.


print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro