Mirel Rădoi este decis să nu revină la naţională. Nici măcar după ce selecţioner a fost numit unul dintre antrenorii săi preferaţi, Victor Piţurcă, iar directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, cel care l-a determinat să se retragă, criticându-l public, a fost trecut oarecum pe linie moartă de conducerea federaţiei.
"Pentru naţională şi fotbalul românesc eu cred că Victor Piţurcă e cel mai potrivit antrenor în momentul de faţă. Îmi pare rău şi pentru nea Piţi, dacă s-ar gândi la mine, dar nu voi reveni la naţională. Probabil l-aş refuza foarte politicos. Îmi pare rău, dar odată ce am luat această decizie nu mai pot reveni asupra ei. Ar fi şi un gest foarte urât faţă de Răzvan Lucescu, cu care am o relaţie mai specială. M-am retras în mandatul lui şi să mă întorc după ce el a plecat... n-am să fac aşa ceva", a declarat Rădoi, marţi seară, la GSP TV.
Nici măcar faptul că omul care l-a determinat să ia decizia de a renunţa la naţională, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a trecut pe linie moartă în ultima vreme: "Nu mi-e uşor când văd naţionala că joacă şi mă gândesc că poate aş fi fost şi eu printre cei 18 sau 20. Dar am şi eu principiile mele, orgoliile mele şi nu pot să fiu călcat în picioare indiferent dacă e vorba de un mare fotbalist, antrenor sau director sportiv. Nu mă interesează dacă i-au fost retrase din atribuţii sau nu (lui Ionuţ Lupescu, n.r.). El cred că era primul care trebuia să ştie ce are de făcut la echipa naţională, care sunt atribuţiile lui, şi nu să critice jucătorii. Restul nu mă interesează. Îmi pare rău, dar nu mă pot răzgândi".
I-ar plăcea să lucreze din nou cu Olăroiu
Al Hilal tocmai a anunţat că i-a prelungit lui Rădoi contractul, după ce s-a tot vorbit de o ofertă importantă a celor de la Al Ain, grupare la care din acest sezon va antrena Cosmin Olăroiu. La urechile fostului căpitan al Stelei nu a ajuns însă nimic oficial despre interesul pentru el: "Eu nu ştiu absolut nimic. Poate a venit o ofertă pe adresa clubului, dar cu mine nu a discutat nimeni. Mi-ar face plăcere să lucrez din nou cu Oli. Eu mai am contract un an cu Al Hilal, dar ei înţeleg problemele mele şi dacă vor fi oferte le vor discuta împreună cu mine".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M