SPORT »
Mircea Sandu susţine că Rapid ar putea retrograda din cauza problemelor financiare
11 nov 2008, 14:58 |
Actualizat Miercuri, 12 Noiembrie 2008 05:53
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, că este îngrijorat de faptul că Rapidul ar putea ajunge într-o situaţie falimentară din cauza problemelor dintre conducători şi sunt şanse mari să retrogradeze dacă se va continua în acest mod.
Preşedintele CA al Rapidului, Constantin Toma, vicepreşedintele Alexandru Bunea şi directorul general Constantin Zotta şi-au prezentat demisiile din funcţiile pe care le deţin în cadrul clubului giuleştean din cauza problemelor financiare, după ce vicepreşedintele clubului, Dragoş Nedelcu, îşi anunţase demisia încă de acum o lună.
Fotbaliştii grupării giuleştene nu şi-au mai primit salariile de mai multe luni şi doresc să depună memorii pentru a deveni liberi dacă situaţia nu se va rezolva în perioada următoare. De asemenea, Rapid nu şi-a plătit nici taxele către bugetul de stat în ultimul timp, totul din cauza neînţelegerilor dintre George Copos şi Fathi Taher privind vânzarea clubului.
Preluarea pachetului majoritar de acţiuni al clubului Rapid de către Fathi Taher de la George Copos trebuia să se finalizeze în această toamnă, dar din motive necunoscute părţile nu s-au mai înţeles. Pe data de 25 martie, Fathi Taher ajunsese la un acord cu George Copos pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al clubului Rapid, tranzacţie în urma căreia Copos urma să devină acţionar minoritar în cadrul clubului. Acesta din urmă a declarat în nenumărate rânduri că nu se mai ocupă de Rapid deoarece nu mai conduce clubul.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

