Cu câteva zile în urmă, la mai puţin de o jumătate de an de la prima operaţie, Mircea Sandu a fost supus însă unei noi intervenţii chirurgicale, fapt care arată că problemele sale sunt departe de a se fi rezolvat, potrivit evz.ro.
Cel care a confirmat faptul că Sandu a fost operat a doua oară, este chiar prietenul său preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
„Mircea Sandu a fost operat a doua oară cu patru zile în urmă (n.r. - pe 17 aprilie). Am vorbit cu el, are un tonus bun, e optimist. Operaţia i-a reuşit, e bine. Se simte bine. E ca şi scăpat de cancer. Pe Mircea Sandu să-l mai întrebaţi de sănătate peste 15 ani”, a declarat Dumitru Dragomir pentru evz.ro.
Mircea Sandu a fost diagnosticat cu cancer în cursul anului trecut, iar apropiaţii şefului FRF au declarat la acea dată că boala a fost descoperită la timp, motiv pentru care nu sunt motive de îngrijorare prea mari.
Medicii susţin însă că, dacă o persoană este operată a doua oară în mai puţin de o jumătate de an, situaţia este cu adevărat critică.
„Nu pot să vorbesc despre cazul lui Mircea Sandu, pentru că nu cunosc situaţia sa. Pot să vă spun, la modul general, că nu e un semn bun dacă un pacient suferă două intervenţii chirurgicale la doar câteva luni distanţă. Dacă a recidivat atât de rapid, înseamnă ori că boala era într-un stadiu foarte avansat, ori că n-a fost operat bine prima oară. Din câte am înţeles din presă, Mircea Sandu era în stadiul IV, cel mai avansat”, a explicat medicul oncolog Silviu Constantinoiu, de la Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti.
Mircea Sandu, operat a doua oară de cancer la colon
Starea de sănătate a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, nu este tocmai bună. Sandu a fost operat, acum câteva zile, a doua oară, după ce anul trecut a fost diagnosticat cu cancer la colon.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M