Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a discutat cu REALITATEA.NET despre situaţia creată după ce Primăria Capitalei a tăiat fondurile alocate iniţial pentru finalizarea lucrărilor la National Arena, despre interesele care crede că se ascund în spatele acestei acţiuni, dar şi despre posibilitatea ca, în viitor, România să găzduiască un turneu final de Campionat European.
Mircea Sandu a subliniat că nu doar fotbalul românesc va avea de suferit dacă National Arena nu va fi finalizată până la termenul stabilit. "Nu fotbalul va avea de suferit, că nu vorbim de fotbal. Vorbim de Bucureşti, de România, abia în al treilea rând vorbim despre fotbal. A fost o decizie politică ca în Bucureşti cu ocazia acestei finale să se construiască un stadion multifuncţional de cinci stele. Cred că sunt nişte ambiţii ale consilierilor împotriva primarului general, care cred că vrea să candideze sau şi-a anunţat chiar candidtura pentru 2013 şi faptul că are nişte proiecte importante pentru bucureşteni pe cale de finalizare probabil a determinat şefii de partide să le atragă atenţia vizavi de stoparea acestor investiţii", spune şeful fotbalului românesc.
Mircea Sandu crede că tăierea fondurilor şi, probabil, întârzierea datei de finalizare a lucrărilor pot da peste cap întregul program stabilit de FRF pentru 2011, an în care pe National Arena ar urma să se dispute amicalul cu Argentina, pe 11 august, şi meciul cu Franţa, din preliminariile Euro 2012. "Noi am semnat contractul şi am plătit deja prima parte către federaţia argentiniană, avem meciul oficial cu Franţa pe care l-am programat tocmai în acest an, în toamnă, pentru că am mizat pe încheierea lucrărilor la acest stadion. Până la meciul cu Argentina mai trebuie să facem o acţiune de probă pe acest impozant edificiu. Cineva trebuie să-i tragă de mustăţi pe oamenii politici, şi aceştia sunt preşedinţii partidelor. Am făcut apel şi la preşedintele ţării... Oamenii noştri politici trebuie să înţeleagă că România prin astfel de evenimente iese în evidenţă, nu prin certurile lor politice, nu prin criza prin care trece, nu prin alte situaţii economice şi sociale dificile", a punctat Sandu.
Pe timpul iernii, activitatea nu a stagnat la National Arena. Potrivit preşedintelui FRF, s-a lucrat în continuare la finisajele din zona vestiarelor, din cea tehnică, a studiourilor şi lazona VIP, iar aproximativ 40.000 de scaune sunt deja montate. În ciuda tensiunilor iscate în jurul acestui proiect, Mircea Sandu rămâne optimist în privinţa găsirii unor soluţii pentru ca National Arena să fie gata în luna mai, la termenul stabilit.
"Eu nu ştiu cine vine sau cine nu vine cu banii. Sigur că este un aport mai important şi substanţial al Primăriei, care va deveni de altfel şi proprietarul acestui stadion. Eu sunt convins că lucrurile se vor rezolva, dar mă minunez de cum pot nişte oameni politici să lucreze împotiva mea, ca cetăţean al Bucureştiului, care plătesc dările, care votez şi nu mai ştiu dacă mai votez sau pe cine să mai votez în condiţiile astea pentru că eu îi votez ca să mă reprezinte, să îmi reprezinte interesele şi nu să-şi reprezinte ei interesele proprii. M-am săturat de chestiile astea", a afirmat preşedintele FRF.
Sandu a vorbit şi despre proiecte mai măreţe pentru Bucureşti, decât finala Europa League din 2012.
"E vorba de nişte proiecte care sunt extraordinare. Îl felicit pe Oprescu că a zis că vrem Olimpiada, dar e greu. Eu am venit cu proiectul Euro 2020-2024. Dacă s-ar face în România şi Ungaria, că e greu să faci de unul singur, s-ar dezvolta toată infrastructura României, de la autostrăzi, la gări, la aeroporturi, la telecomunicaţii, la turism şi aşa mai departe. Şi stadioanele într-un final, dar acestea reprezintă cea mai mică cheltuială. Două avem deja, la Bucureşti şi la Cluj. Mai trebuie patru. Un stadion costă 100 de milioane, deci încă 4 stadioane ar fi 400 de milioane. Ce-ar însemna asta pentru un buget naţional? Nimic. Dar cu totul ar însemna vreo 20 de miliarde, dacă ne-am referi la toată infrastructura naţională", subliniază Mircea Sandu.
EXCLUSIV
Mircea Sandu: Cineva trebuie să-i tragă de mustăţi pe oamenii politici
PUBLICAT
Miercuri, 2 Martie 2011 12:25
ACTUALIZAT
Miercuri, 2 Martie 2011 12:37
SURSA
REALITATEA.NET
Lucrările la National Arena sunt în pericol să nu fie finalizate la timp. În consecinţă, mai multe acţiuni ale naţionalei de fotbal a României sunt puse sub semnul întrebării, la fel şi organizarea de către Bucureşti a finalei Europa League, în 2012. Preşedintele FRF crede că lucrurile vor avea până la urmă o rezolvare, dar asistă revoltat la ceea ce el crede că sunt nişte ambiţii politice care afectează România, Bucureştiul şi fotbalul românesc.
Citeşte totul despre:
exclusiv realitatea.net, fotbal, FRF, Mircea Sandu, Naţional Arena, Olimpiadă, Primăria Capitalei, realitatea.net, Sorin Oprescu, VIP







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M