În lumă cu câteva luni, preşedintele LPF dezvăluia problemele de sănătate pe care le are omologul său din fruntea FRF. "Sandu are cancer, săracul", a fost anuţul şoc al lui Dragomir, care a zguduit lumea fotbalului. La începutul lunii decembrie, Mircea Sandu a fost operat la o clinică din Nisa (Franţa), iar intervenţia chirurgicală a ducat câteva ore. Între timp, Sandu a continuat lupta cu cancerul, face chimioterapie, şi, printre altele, a fost reales fără probleme în fruntea Federaţiei, pentru un nou mandat.
Sandu a vorbit miercuri în premieră despre cum i-a fost descoperită tumoarea, dar a dezvăluit şi amănunte din lupta sa cu boala. "După 50 de ani, nevastă-mea m-a pus să merg periodic la control. De la ecograf mi s-a spus să fac un RMN şi aşa mi s-au descoperit o tumoare pe rect şi două metastaze mici pe ficat. Dacă nu era acel control, într-un an puteam fi plin de tumori. Soţia mi-a dat vestea. Mi-a zis direct: 'Ai o tumoare pe rect. Hai să plecăm la tratament! Ai un nepot, mai vine unul, trebuie să lupţi, să te faci bine", a dezvăluit Sandu, la "Fanatik Show", pe Digi Sport.
Sandu a ales să se opereze în Franţa."Aici mi s-ar fi spus 'La revedere'. Acolo, văd o mulţime de oameni cu cancer, dar nimeni nu e descurajat. Am început chimioterapia. Metastazele de la ficat s-au retras şi pe 7 decembrie m-am operat. Intervenţia a durat peste şapte ore, dar la final mă simţeam foarte bine. A doua zi au venit la mine în vizită Mitică Dragomir şi gaşca. Tumoarea s-a redus la 1,5 cm. Voi continua să fac şase luni de chimioterapie. În iulie termin tratamentul şi apoi voi merge doar la control. Sunt bine!", a mai spus Sandu.
Mircea Sandu: "Într-un an puteam fi plin de tumori, dacă nu făceam acel control periodic"
PUBLICAT
Joi, 11 Februarie 2010 08:07
ACTUALIZAT
Vineri, 12 Februarie 2010 02:08
SURSA
REALITATEA.NET
Preşedintele FRF a vorbit în premieră despre problemele de sănătate pe care le are. Sandu a dezvăluit că a fost operat de cancer şi că face chimioterapie. Problemele medicale i-au fost descoperite la un control de rutină, iar cea care i-a dat vestea şoc a fost chiar soţia sa.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M