"Nu există favorită la titlu, după părerea mea. Eu zic că se vor bate cinci echipe la câştigarea titlului: Dinamo, Urziceni, Timişoara, Steaua şi CFR. Dacă Timişoara îşi va recăpăta cele şase puncte de la FIFA, dacă îşi va păstra jucătorii şi pe Uhrin, atunci va deveni foarte periculoasă în lupta pentru campionat. Rapid, Craiova, Argeşul, Vaslui, Braşov se vor bate pe celelalte locuri. Buzăul şi Otopeniul sunt retrogradate şi mai sunt şase echipe care se luptă pentru a rămâne în primul eşalon: Iaşi, Pandurii, Bistriţa, Mediaşul, Farul, chiar şi Oţelul", a declarat Mircea Sandu.
Preşedintele FRF a comentat şi modul în care criza financiară afectează fotbalul românesc. "Au fost probleme şi vor mai fi probleme. S-au retras două echipe din Liga a II-a, şapte sau opt din Liga a III-a şi mă tem că vor mai urma. Sunt preocupat de acest lucru şi chiar în această iarnă şi în primăvară o să am mai multe întâlniri cu autorităţile locale şi preşedinţii de cluburi pentru a le propune o restructurare a eşaloanelor 2 şi 3. Există posibilitate ca la Liga a II-a să facem o serie cu 20 de echipe sau două serii cu 14 sau 12 echipe. E posibil să existe retrageri şi din Liga I", a spus Mircea Sandu.
CFR Cluj, cu 4 puncte, a părăsit deja cupele europene, deşi mai are un meci de jucat în grupa A a Ligii Campionilor, însă Steaua, cu un singur punct, îşi joacă şansa de a continua în Cupa UEFA. Roş-albaştrii trebuie să învingă pe Fiorentina, în Ghencea, în ultimul meci din grupa F. "Să nu uităm că nu joacă Goian. Nici Fiorentina nu dă un un randament foarte ridicat şi aştept o victorie a Stelei. Au forţa să învingă. Din păcate, cred că Mutu va fi huiduit în Ghencea. Asta e mentalitatea suporterului român, ei l-au înjurat pe Dan Petrescu, care a jucat 10 ani la Steaua, dar pe Mutu care e dinamovist? Fac un apel către suporterii Stelei să respectăm jucătorii, indiferent de unde sunt ei. Trebuie să ne civilizăm, e un moment important", a mai spus Mircea Sandu.
Mircea Sandu: "E posibil ca din cauza crizei să se retragă echipe şi din Liga I"
Mircea Sandu, preşedintele FRF, a acordat un interviu, în exclusivitate, agentiei NewsIn, în care a vorbit despre turul de campionat, şansele Stelei de a continua în cupele europene, sau despre modul în care criza financiară afectează fotbalul românesc. Vom reda mai jos câteva pasaje din interviul lui Mircea Sandu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M