Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mircea Sandu: Chivu va ajunge sigur la operaţie

Fotbal internaţional

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Accidentarea lui Chivu dă bătăi de cap întregii echipe federale, care a fost în Elveţia pentru a vedea condiţiile în care vor sta tricolorii pe durata EURO 2008. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat la revenirea din Elveţia că operaţia la umărul stâng este iminentă pentru căpitanul Cristian Chivu, dar şi-a exprimat speranţa că fotbalistul va rezista până la EURO fără intervenţia chirurgicală.

"Chivu a trecut peste meciul cu Liverpool, dar n-a trecut peste accidentare. Clubul nu îl forţează. E normal să joace, pentru că e prevăzut în contract. El va ajunge sigur la operaţie, dar sperăm ca aceasta să nu fie înainte de EURO", a declarat Mircea Sandu.

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, cel care l-a însoţit pe preşedintele federaţiei la "inspecţia" din Elveţia, a afirmat: "Chivu a trecut testul, iar pentru el orice antrenament este periculos. Cel mai important este ca el să fie sănătos la EURO".

Căpitanul echipei naţionale, Cristi Chivu, s-a accidentat la umărul stâng în meciul cu Napoli, disputat pe 2 martie, şi a revenit pe teren, marţi, în meciul cu Liverpool din Liga Campionilor. La acelaşi umăr, Chivu a mai suferit o accidentare, la meciul amical la naţionalei cu Germania.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro