Evoluţia "Naşului" de la FRF este similară cu cea a spaniolului Angel María Villar. Ambii au câte cinci mandate, plus funcţii la UEFA. Aici se opresc asemănările.
Villar e preşedinte din 1988, dar început in 2003 o reformă fără precedent în federaţia Iberică, iar în 2008 Spania a ieşit campioană europeană.
Englezii au preferat un lord în fruntea federaţiei. David Triesman a fost ales preşedinte în ianuarie 2008, după o cariera politică strălucită de mai bine de trei decenii.
Şi nemţii au un preşedinte nou. Theo Zwanziger a pus umărul serios la organizarea Campionatului Mondial din 2006 şi pentru această reuşită a fost pus imediat în fruntea federaţiei.
Italienii au preferat un tehnocrat. Giancarlo Abete şi-a luat diploma în Stiinţe Economice şi a început de jos. 10 ani în liga a treia, 10 ani vicepreşedinte, iar în 2007 a ieşit preşedintele Federaţiei.
Vecinii bulgari au avut o altă strategie: au pus preşedinte în 2005 pe unul din cei mai iubiţi fotbalişti ai lor. Borislav Mihailov deţine şi recordul de selecţii la naţională, 120.
Cel mai surprinzător exemplu vine însă de la vecinii unguri. Istvan Kisteleki şi-a dat demisia din fruntea federaţiei la începutul lui decembrie 2009 cu o explicaţie care în România ar fi de domeniul fantasticului. Kisteleki a spus sec că "vrea să dea o şansă schimbării"!!!.
Mircea Sandu are însă şanse să doboare recordul lui Villar. Pe 25 ianuarie va candida din nou şi, după ce Gică Popescu a anunţat că nu va candida, Naşul pare favoritul principal al alegerilor. În plus, Sandu a mai declarat că are de gând să candideze şi în 2014, anunţând anul 2018 drept dată când se va retragere din fotbal!
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M