SPORT »
Mircea Sandu: Jucătorii nu au fost profesionişti
18 iun 2008, 00:34 |
Actualizat Miercuri, 18 Iunie 2008 00:38
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat marţi, după meciul cu Olanda, scor 0-2, că tricolorii nu au dat dovadă de profesionalism în meciul cu batavii, pentru că au avut şansa să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului final, dar nu au profitat de ea.
Preşedintele FRF a ţinut apoi să mulţumească totuşi echipei naţionale, care a obţinut şi rezultate remarcabile: "Iniţial nu eram cotaţi ca favoriţi, am făcut două puncte şi nu e rău. Franţa e sub noi, dar trebuia să batem Italia şi era altceva. Eu felicit jucătorii şi staff-ul pentru că au făcut două meciuri bune. Trebuia să fie şi al treilea, dar Olanda este o mare echipă. Le mulţumesc şi suporterilor care au fost din nou admirabili. Plecăm de aici cu jumătate de frunte sus şi jumătate jos, pentru că am fi putut fi în sferturi, dar nu trebuie să fim supăraţi pe jucători".
Echipa naţională a României a pierdut marţi, scor 0-2, partida cu Olanda, din cadrul Grupei C a Campionatului European, şi a ratat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. În celălalt meci al grupei Italia a trecut cu scorul de 2-0 de Franţa şi a reuşit calificarea în sferturile de finală.
Clasamentul final al Grupei C: 1. Olanda 9p (9-1); 2. Italia 4p (3-4); 3. România 2p (1-3); 4. Franţa 1p (1-6).
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

