Mircea Rednic, fost antrenor la Dinamo, Rapid şi FC Vaslui, a semnat cu Hazar Lankaran, formaţie din Azerbaidjan care tocmai şi-a încheiat parcursul în Europa League fiind eliminată de moldovenii de la Olimpia Bălţi, care sunt acum adversarii celor de la Dinamo.
Potrivit site-ului oficial al grupării azere, "Puriul" a semnat contractul joi, la Istanbul, iar acesta se va întinde pe următoarele două sezoane.
Mircea Rednic şi-a început cariera de antrenor la Rapid, în sezonul 2000-2001, iar apoi a pregătit pe FCM Bacău. În 2002 a revenit la Rapid, unde a rămas un sezon, iar în 2004 a plecat la arabi, la Al-Nassr. Au urmat în cariera sa Universitatea Craiova (2004-2005) şi FC Vaslui (2005-2006), iar apoi a ajuns la Dinamo, cea mai importantă echipă din cariera sa de jucător, pe care a pregătit-o în stagiunea 2006/2007. După numai un an în Ştefan cel Mare, "Puriul" a revenit la Rapid, însă nici aici nu a rezistat decât un sezon, întorcându-se iar la Dinamo (2008/2009). Ultima sa experienţă ca antrenor a fost în Rusia, la Alania Vladikavkaz, în 2009.
Mircea Rednic aprofundează limba rusă. A semnat cu Hazar Lankaran
Tehnicianul Mircea Rednic spera să-şi găsească un angajament în Occident, însă iepurele a sărit tot din zona fostei URSS, după ce în 2009 i-a pregătit pe ruşii de la Alania Vladikavkaz.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M