Familia Lucescu nu are parte de linişte. Dacă Răzvan a plecat departe de scandalurile de la naţională, Mircea Lucescu a rămas pe baricade să-şi apere fiul, dar şi să lupte pentru un nou titlu în Ucraina.
Tehnicianul român şi-a pierdut însă cumpătul la finalul ultimului meci disputat de Şahtior Doneţk, 0-1 în deplasarea de la Obolon Kiev. Lucescu senior a refuzat să participe la conferinţa de presă, spunând că aceasta este modalitatea sa de a protesta împotriva arbitrajului.
Înainte de a părăsi sala plină de ziarişti, tehnicianul român a acuzat jocul dur al adversarilor, care a dus la accidentarea gravă a lui Fernandinho, şi toleranţa arbitrilor. "Protestez pentru jocul dur al adversarilor noştri, pentru fractura lui Fernandinho care nu va mai juca multă vreme şi la adresa arbitrajului", a spus Lucescu.
Chiar şi cu această înfrângere, Şahtior este pe primul loc după nouă etape, cu 22 de puncte, în timp ce rivalii de la Dinamo Kiev sunt la o distanţă de cinci puncte, dar au şi un joc în plus de disputat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M