"Avem culoarul nostru, alianţele şi parteneriatele noastre. Avem o relaţie cu PC, cu centralele sindicale, cu partenerii ecologişti, asociaţii de pensionari", a afirmat Geoană.

În ce priveşte PC, liderul PSD este convins că loialitatea îşi va spune cuvântul în baza ultimelor experinţe politice avute.

"Eu zic că, după ce au învăţat din experienţele precedente, s-au fript şi va funcţiona mult mai bine şi loial această relaţie", a declarat Geoană. .

În altă ordine de idei, el a mai spus că PSD intenţionează să îşi lanseze, pe 26-27 septembrie, candidaţii la alegerile parlamentare, termenul limită pentru desemnarea candidaţilor în colegii fiind sfârşitul acestei luni.

Liderul PSD a mai spus că cel mai probabil va exista un candidat de la centru care să candideze pe un colegiu din judeţul Constanţa, dar nu a dat deocamdată şi un nume.

El crede că organizaţia PSD Constanţa va obţine un scor bun, care trebuie să fie chiar mai bun decât la alegerile locale. Mircea Geoană a explicat şi motivul pentru care el însuşi şi-a ales un colegiu din judeţul Dolj şi nu unul din Bucureşti.

"Sunt senator de Dolj din 2004 şi am simţit nevoia să mă duc în acel judeţ. Trebuie să mergem pe un colegiu. Sunt senator de Dolj de pe vremea listelor, acolo am rădăcini şi afinităţi", a afirmat Geoană.

Tot în cadrul conferinţei, liderul pesedist a adăugat că reforma în justiţie nu s-a finalizat, mai mult decât atât, aceasta este politizată, motiv pentru care a propus eliminarea imunităţii deminitarilor. Oficialul este convins că Traian Băsescu va promulga această lege dacă nu are nimic de ascuns. Mircea Geoană a completat că "bătălia politică dintre palate trebuie să înceteze".