Mircea Geoană: Războiului dintre Palatele Victoria şi Cotroceni şubrezeşte justiţia
"În acest război cumplit între cele două palate şi după episodul pălincă-caltaboşi şi corupţie live la televiziunea publică, continuă să existe victime colaterale în sistem, care riscă să şubrezească şi mai mult sistemul de ordine publică şi de justiţie din România. Faptul că din interiorul Ministerului de Interne, la serviciul de informaţii al acestui minister, s-a produs acest film, a condus la schimbarea întregii structuri de forţe a serviciului de informaţii şi a structurilor din Ministerul de Interne. Este clar că în acest moment există represalii în interiorul Guvernului şi există în acest moment o luptă brutală, pentru controlul asupra justiţiei şi pentru controlul asupra instrumentelor de forţă, între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni", a susţinut Geoană.
Liderul PSD a ţinut să tragă un semnal de alarmă că în acest ritm se va aduce atingere credibilităţii justiţiei, el arătându-i ca principali vinovaţi pe preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. "Vreau să trag, de aici, de la Târgovişte, un semnal de alarmă că în acest ritm riscăm să decredibilizăm întreg sistemul de justiţie şi întreg sistemul de ordine publică şi de siguranţă naţională a acestei ţări. Cei doi protagonişti principali ai scandalului de peste trei ani de zile, domnii Băsescu şi Tăriceanu, în acest moment târăsc într-un război, absolut distructiv, tot ce înseamnă structuri de forţă şi credibilitatea sistemului de justiţie şi de ordine publică din România. Cred că un partid serios, aşezat şi care a guvernat România în nenumărate rânduri, cum este PSD, trebuie să spună stopaţi acest război, băteţi-vă în declaraţii, în declaraţii publice, în programe electorale, dar nu antrenaţi în acest război structurile vitale ale funcţionării statului român", a adăugat preşedintele PSD.
Liderul PSD Mircea Geoană a fost prezent, vineri, la Târgovişte, alături de Titus Corlăţean şi Cristian Diaconescu, pentru lansarea ofertei politice şi a candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie.
Sursa:NewsIn.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

