Noul primar interimar al localităţii Baia Mare este Istvan Ludescher, de la UDMR. El îi va lua locul lui Mircea Dolha.
Udemeristul Istvan Ludescher a avut sprijinul consilierilor pentru a fi primar interimar. În sedinţa de la Primaria Baia Mare el a obţinut 18 voturi de susţinere din partea aleşilor. Pe proiectul iniţiat de liberali au fost patru voturi împotrivă iar un vot a fost declarat nul.
Liberalul Radu Stef a precizat pentru citynews.ro că una dintre iniţiativele pe care Mircea Dolha le-a avut fără a se consulta cu membrii Consiliului Local ar fi cea de acordare a unor sporuri salariale pentru o parte din sefii activi în cadrul primăriei.
Interimatul Primăriei Baia Mare a fost asigurat de Mircea Dolha, după ce primarul Cristian Anghel a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare.
Pe de altă parte, Mircea Dolha este acuzat pentru luare de mită. Viceprimarul ar pretins 6.000 de euro pentru a elibera o autorizaţie. Mircea Dolha este un client mai vechi al DNA, Serviciul Teritorial Cluj. Un alt dosar, în care este acuzat trafic de influenţă, care datează din 2007, a fost trimis în judecată.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M