După ce, cu două mii de ani în urmă, magistrul său
i-a izgonit fără milă pe poeţi din cetate, Gabriel Liiceanu încearcă şi
el să dea câinii afară din măcelăria societăţii de consum.
Grea misie, cu atât mai mult cu cât vechiul său Apel către lichele a fost citit mai degrabă de oamenii cumsecade decât de împricinaţi, metoda şcolerului Creangă de a prinde muşte cu ceaslovul nemaifuncţionând în cazul filozofului. Litera tipărită n-a mai stropit pereţii cu sânge şi nici n-a îndepărtat de la borcanul cu miere bărzăunii ce s-au nutrit din haznaua lui nea’ Nicu.
