De-o bună bucată de vreme ne lăsăm bâzâiţi în faţa
televizorului de liota personajelor bolnave de otevită cronică, imune
la plictis şi musca-mor.
Ne obişnuim cu ele în aşa hal încât, butonând la telecomandă, nu te mai
miri dacă îl vezi pe Ogică la CNN ori pe Gigi Becali la Animal Planet,
perorând despre creştinism şi despre sentimentul românesc al fiinţei.
Îmi
amintesc, fără să vreau, de povestea lui Andrei Pleşu, care,
vizitându-l pe Petre Ţuţea, aflat în anticamera morţii într-un spital
bucureştean, s-a aşezat la căpătâiul său şi, scârbit de muştele ce
aterizau cu obrăznicie pe fruntea filozofului, a încercat să le
gonească.
