GUVERNUL PONTA: Ministerul Culturii, pe mâna actorului Mircea Diaconu

Mircea Diaconu / Foto: MEDIAFAX
Mircea Diaconu / Foto: MEDIAFAX

Mircea Diaconu este ministrul culturii în Guvernul Ponta. Ce l-ar recomanda în această poziţie? Funcţia de director al "Teatrului Nottara" sau cea de (fost) membru al CNA ar fi doar două din "punctele forte" din CV-ul său.

4 COMENTARII

Actorul Mircea Diaconu a debutat în 1970, la "Teatrul Bulandra". În 1972, a fost angajat de către Liviu Ciulei la "Teatrul Bulandra", unde a rămas pâna în 1982, când a devenit actorul "Teatrului Nottara". A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990).

Senatorul Mircea Diaconu este membru PNL și a fost ales din partea acestei formațiuni (de pe locul 3 în circumscripția în care a candidat) ca senator de Argeș la alegerile din 2008.

Din martie 2010 - Congresul ordinar PNL - este vicepresedinte PNL. În trecut, a fost desemnat membru al CNA din partea PDL. Iar mai înainte a cochetat politic cu Convenția Democratică, pentru ca mai apoi să se alăture lui Varujan Vosganian și să intenționeze să candideze (în 1996) la Primăria Capitalei.

În 2011, Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibiliate a lui Mircea Diaconu în ceea ce priveşte funcţia sa de director al "Teatrului Nottara" şi funcţia de senator al României.

În decembrie 2011, Diaconu a demisionat din funcţia de director al "Teatrului Nottara".

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Iona
02 May 04:02
Am vrut sa postez un comentariu acid la adresa acestui fost actor exceptional. Nu merita. Hai sa-l uitam.
Răspunde
1 0
uraaa
01 May 22:02
doar face ceea ce stie... actorie !
Răspunde
4 0
george
01 May 21:57
nevasta-sa va castiga un concurs de subsecretar de stat in asemenea conditii.un adevarat om de cultura,fara dubii!!!
Răspunde
0 0
Mirela
01 May 21:48
O persoana fara coloana,foarte disgratios la fel ca Nastase sau Iliescu.Se promoveaza ordinarii.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print