Mircea Diaconu / Foto: Grup RC

Agitaţia din Senat l-a dat peste cap pe actorul Mircea Diaconu. Vicepreşedintele PNL a votat contra ordinii de zi care nu includea demiterea lui Mircea Geoană din scaunul de preşedinte, deşi grupul liberal susţine păstrarea acestuia în funcţie.

"A fost o greşeală de moment. Dacă se folosesc de greşeala mea o să le dau ceea ce merită: Vorbe, vorbe!", a declarat Diaconu.

Parlamentarii PD-L, UDMR şi independenţii vor revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.