Foto: NewsIn

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a avut, în această dimineaţă, o şedinţă cu secretarii de stat coordonatori ai activităţilor de evaluare şi reconstrucţie din cele şase judeţe afectate de inundaţii în lunile iunie şi iulie, pentru a evalua stadiul activităţii de reconstrucţie a caselor şi a infrastructurii afectate de inundaţii. Concluzia întâlnirii a fost nevoia urgentării contractării lucrărilor de reconstrucţie, în condiţiile în care o mare parte a materialelor de construcţie a ajuns deja în localităţile afectate.

Potrivit declaraţiilor mai vechi făcute de autorităţi, casele afectate de inundaţii ar urma să fie locuibile la 1 decembrie, motiv pentru care, în cadrul şedinţei de astăzi, s-a stabilit că, până la data de 20 septembrie, toate cantităţile de materiale necesare reconstrucţiei imobilelor afectate să ajungă în visteria autorităţilor locale, urmând ca acestea din urmă să angajeze constructorii care au capacitatea să finalizeze lucrările la timp.

În această săptămână, s-a cerut prefecţilor ca împreună cu secretarii de stat coordonatori şi autorităţile locale să efectueze o ultimă verificare în ceea ce priveşte centralizatorul caselor ce urmează a fi reconstruite, consolidate sau reparate, în acord cu anchetele sociale efectuate la faţa locului. Totodată, vor fi verificate condiţiile de reconstrucţie din punct de vedere al amplasamentelor, potrivit NewsIn.

Tot astăzi, premierul Tăriceanu a convocat o întâlnire de lucru pe tema refacerii locuinţelor afectate de inundaţii.