Numărul turiştilor care vor merge pe litoralul românesc, în acest an, va creşte cu 15% faţă de 2007, a declarat, joi, în cadrul conferinţei de deschidere a sezonului estival, ministrul Turismului Ovidiu Silaghi.

El a menţionat că anul trecut pe litoralul românesc au fost circa un million de turişti.

Portivit ministrului, serviciile de pe litoral s-au îmbunătăţit în ultimii ani, ca urmare a conştientizării de către operatori a faptului că turiştii pot alege alte destinaţii.

"Faţă de alţi ani, serviciile de pe litoral s-au îmbunătăţit. De exemplu, nu mai există "plictiseala" aceea de la recepţie, dar încă exista probleme. În ceea ce priveşte preţurile, piaţa le reglează, noi nu putem interveni în acest sens. Singurul lucru pe care îl putem face este să acordăm stele unităţilor de cazare, pentru ca turistul să facă un raport calitate-preţ", a spus Silaghi.

Referitor la comparaţia cu Bulgaria, ministrul a subliniat că litoralul românesc are 60-70 de kilometri de plaja, iar cel bulgăresc are în jur de 450 şi este dificil să compari cele două locaţii.

"În afară de dimensiunea plajelor mai este şi diferenţa serviciilor. Pe litoralul bulgăresc exista servicii all-inclusive, la noi nu sunt înca pentru că hotelul apraţine cuiva, iar restaurantul şi piscina altcuiva. Românii nu sunt tentaţi numai de asta, lor le place să iasă şi să se distreze", a spus ministrul Turismului.

Prezent la eveniment, prefectul judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, a declarat că de la Paşte şi până acum au plecat în Bulgaria 18.000 - 20.000 de turişti. Potrivit acestuia, în prezen, pe litoral se află 16.000 de turişti.

Potrivit primarului din Mangalia, Zamfir Iorguş, există proiecte în studiu, care unesc litoralul românesc cu cel bulgăresc. Unul dintre ele se referă la realizarea unei piste de bicilete între Mangalia şi Balcic şi un metrou de suprafaţă între cele două locaţii. Un alt proiect, care a fost deja realizat, este un port turistic în Mangalia. Acesta a costat peste 4,7 milioane de euro, fiind finanţat prin Programul PHARE CES 2004 şi de Consiliul Local Mangalia.

Numărul hotelurilor care sunt deschise de 1 Mai pe litoral este de 89, acestea reunind aproape 20.500 de locuri de cazare, potrivit informaţiilor furnizate de Asociaţia Litoral.

La conferinta de deschidere a sezonului estival 2008 care a avut loc joi la Mangalia au fost prezenţi peşedintele României, Traian Băsescu, ministrul Turismului, Ovidiu Silaghi. De asemenea, la eveniment au participat autorităţile locale şi operatori din turism din Bulgaria şi România.