Ministrul Sănătăţii a cerut verificări la toate farmaciile şi firmele de distribuţie a medicamentelor
Ministerul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că autorităţile sanitare locale vor verifica dacă farmaciile şi firmele au stocuri de medicamente pentru o lună de zile, aşa cum prevede legea. Decizia ministrului vine după ce farmaciştii au anunţat că au rămas fără anumite produse.
Eugen Nicolaescu a răspuns nemulţumirlor faţă de noua listă a medicamentelor compensate prin anunţarea unor noi verificări.
Potrivit ministrului, oponenţii noii liste de medicamente compensate sunt principalii responsabili pentru orice disfuncţie apărută în tratamentul bolnavilor.
Criticile şi nemulţumirile înregistrate în rândul medicilor şi farmaciştilor l-au determinat pe ministrul Sănătăţii să ia noi măsuri de control în cazul acestora.
"Solicit astăzi Autorităţilor de Sănătate Publică Judeţene să îmi prezinte până pe 23 iulie, situaţia cu numărul exact de reţete compensate prescrise în perioada 15-20 iulie, de către toţi medici prescriptori din judeţ", a cerut ministrul.
Aceeaşi solicitare a fost făcută şi în cazul farmaciştilor şi Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene.
"Doresc să demonstrez cu documente şi cu fapte că tot ceea ce se spune ca fiind o pretinsă criză este o minciună sfruntată, este o luptă neîncetată a celor care nu se mai satură să lucreze ocult şi vor în continuare să fenteze sistemul sanitar", a mai spus Eugen Nicolăescu.
Eugen Nicolăescu a precizat de asemenea, că farmaciile sunt cele care sabotează bolnavii.
"Cea mai mare surpriză au furnizat-o farmaciile, cărora le-am mărit adaosurile comerciale şi constat de fapt că la acest nivel este sabotat bolnavul, sugerându-le că nu mai au medicamente din cauza noii liste", a declarat ministrul Sănătăţii, adăugând că farmaciile sunt obligate prin lege să aibă un stoc de medicamente pe o perioadă de 30 de zile.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

