Întrebată dacă se ştie când se va face o primă evaluare pentru a vedea dacă au fost puse în aplicare recomandările CE în privinţa POSDRU, Boghicevici a spus: "Trebuie să facem diferenţa de terminologie, este vorba de întreruperea plăţilor, nu de suspendarea întregului program. Vorbim aici de întreruperi referitoare la două cereri de plată pe care noi le-am făcut în lunile decembrie şi ianuarie către Comisie. Este o procedură normală şi o măsură de prevenţie pe care Comisia a luat-o şi în alte ţări, cum ar fi Franţa, Bulgaria. Este un pas normal pe care Comisia l-a făcut şi vorbim doar de câteva zeci de milioane de euro, nu de 3,5 miliarde de euro, aşa cum s-a spus în aceste zile. Ne-au fost semnalate câteva deficienţe în această perioadă în ce priveşte efectuarea vizitelor de monitorizare la faţa locului şi aspecte legate de observaţiile evaluatorilor. Pot să vă spun că în această perioadă noi am muncit într-un ritm susţinut, am avut şi sprijinul celor de la OIR din ţară, cu care am avut protocoale de colaborare pentru a mobiliza peste 400 de angajaţi care vor munci în această perioadă. 80 dintre ei au atribuţii de monitorizare şi credem că suntem motivaţi să muncim în această perioadă pentru a dovedi că imaginea AMPOSDRU poate fi credibilizată".
De asemenea, întrebată dacă poate estima că spre sfârşitul lunii aprilie se vor putea relua plăţile, ministrul Muncii a replicat: "Da, cred că se poate chiar şi mai repede".
Ministrul Muncii: Până la sfârşitul lunii aprilie, plăţile în cadrul POSDRU ar putea fi reluate
Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat joi, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că până la sfârşitul lunii aprilie plăţile în cadrul POSDRU ar putea fi reluate, precizând că au fost întrerupte plăţile pentru cererile din decembrie şi ianuarie, fiind vorba de câteva zeci de milioane de euro.
Ministrul Muncii a estimat că plăţile în cadrul POSDRU ar puta fi reluate până la finalul lui aprilie







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M