Ministrul Mediului vrea să reducă taxa de poluare auto
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, mai multe variante de modificare a taxei de poluare auto, precizând că o decizie va fi luată după ce propunerile vor fi analizate la nivelul Guvernului şi după consultarea instituţiilor europene. O decizie în acest sens va fi luată de Guvern în luna ianuarie a anului următor.
N. Nemirschi: Dosarele în cadrul programului ''Casa verde'' se pot depune până pe 12 ianuarie
Ministerul Mediului a precizat că intenţionează să suspende temporar, o lună sau două, unele articole din ordinul privind taxa de primă înmatriculare şi să introducă o taxă de poluare.
"Intenţia mea este să propun Guvernului suspendarea cel puţin parţial, pentru o lună sau două, a ordonanţei 218, în ce priveşte partea de triplare a taxei auto. E posibil ca taxa să fie diminuată. La fel, se poate să apară în altă parte o altă taxă pentru poluare. E important să văd şi ce răspuns primesc din partea Ministerului de Finanţe", a precizat ministru al Mediului.
Nicolae Nemirschi a decis şi să prelungească termenul de depunere a dosarelor pentru acreditare în cadrul programului ''Casa verde'' până pe 12 ianuarie.
Programul, derulat de ministrul Mediului presupune finanţarea persoanelor fizice pentru proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului.
''Până acum au fost depuse 1.950 de dosare şi au fost acreditate 359 de firme. Selectarea firmelor se va face ca şi în programul Rabla, pe baza angajamentului de realizare a obiectivelor'', a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

