Procurorii anticorupţie au emis, luni, un comunicat în care afirmă că în Nota inspecţiei judiciare declanşată de CSM la reclamaţia lui Daniel Morar se arată că ministrul a exercitat "o anume presiune asupra conducerii administrative a Direcţiei".

În replică, într-un comunicat remis presei de Ministerul Justiţiei se arată că documentul Departamentului Naţional Anticorupţie privind nota, se bazează pe afirmaţii trunchiate şi scoase din context. Nota se referă la acuzaţiile de imixtiune în activitatea procurorilor pe care şeful DNA le-a adus ministrului în momentul în care acesta a cerut revocarea şefului Secţiei a II-a Penală.

În comunicatul remis presei, DNA insistă asupra contradicţiei dintre expunerea de motive din nota CSM şi concluzia la care plenul a ajuns la şedinţa de săptămâna trecută. Inspectorii judiciari susţin astfel că dorinţa de informare a ministrului ridică suspiciuni cu privire la depăşirea cadrului legal, creând astfel presiuni asupra procurorilor. Aceiaşi inspectori care au verificat acuzaţiile aduse de Morar au constatat o simultaneitate a intervenţiilor telefonice ale ministrului Justiţiei cu momentul în care la DNA erau rezolvate unele dosare importante.

Tot potrivit DNA, din raportul Inspecţiei Judiciare mai reiese că cererea de revocare a procurorului Florin Doru Ţuluş este total disproporţionată în raport cu obiectivul legitim declarat de ministru, respectiv eficientizarea luptei împotriva corupţiei.

"În cuprinsul Notei de inspecţie a CSM, se spune foarte clar că actele şi faptele ministrului Justiţiei nu au avut legătură cu atribuţiile de anchetă ale procurorului şef Morar sau ale procurorilor DNA... Restul au fost scoase din context", este de părere Tudor Chiuariu, ministrul Justiţiei.

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a demarat în urmă cu patru luni o anchetă la cererea procurorului şef al DNA, Daniel Morar, după ce acesta l-a acuzat pe Tudor Chiuariu de imixtiune în activitatea prourorilor. Comunicatul oficial dat publicităţii de CSM pe baza verificărilor făcute arată că prin gesturile sale ministrul Chiuariu nu a afectat în vreun fel independenţa procurorilor anticorupţie.