Foto: NewsIn

Din pensia de general-locotenent în rezervă cu 3 stele, ministrul Gabriel Oprea încasa lunar 3.000 de lei. Dar nu va fi nevoit să trăiască numai cu leafa de ministru.

Anul trecut a scos 200.000 de euro din chirii. Şi oricum e un om cu stare: are 3 vile, două apartamente, două case de vacanţă, acţiuni de 50 de mii. În plus, în 2007 a vândut terenuri de 2 milioane şi jumătate de euro. 

Şi deputatul PDL Eugen Bădălan rămâne fără cei 5000 de lei pe lună din pensia de general de armată cu 4 stele. Fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei se poate consola cu indemnizaţia de parlamentar, plus salariul de 7.000 de lei pe lună din activitatea didactică şi 700 de lei din arenzi agricole.

Pe deasupra, Bădălan are două apartamente, o casă de vacanţă la Buşteni, 10 hectare de teren arabil, iar în bănci a strâns aproape 100.000 euro.

Senatorul liberal Cristian Ţopescu este un general în rezervă sărac. N-are altă avere decât o cotă parte dintr-un apartament, iar singura sursă de venit a fost, până acum, pensia militară de 2500 de lei.

Cronicarul sportiv va trăi de acum încolo doar din indemnizaţia de parlamentar. Fără pensia militară de 2600 de lei pe lună rămâne şi senatorul PSD Anghel Iordănescu. E drept că fostul antrenor al naţionalei are surse alternative de venit: 20 de mii de euro pe lună din chirii.

Ca şi Gabriel Oprea, Iordănescu este un om cu stare: patru vile şi un apartament, o casă de vacanţă, 70 hectare intravilan, dar şi bani în bănci din ţară şi din străinătate.