Decebal Traian Remeş şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii, la Palatul Victoria, joi, în faţa premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Demisia lui Decebal Train Remeş a fost accepată de primul-ministru Tăriceanu. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut ministrului Agriculturii să demisioneze în urma scandalurilor din presa centrală.

"Primul-Ministru a luat această decizie ca urmare a recentului scandal de presă care îl are în centrul atenţiei pe ministrul Agriculturii considerând că acesta nu îşi mai poate exercita în mod eficient atribuţiile sale. Primul-Ministru apreciază că, în această perioadă, este esenţială funcţionarea normală a Ministerului Agriculturii pentru concentrarea prioritară pe problemele legate de utilizarea fondurilor europene, orice altă preocupare fiind în detrimentul îndeplinirii obiectivelor României în acest domeniu", se precizează în comunicatul de presă.

Postul public de televiziune a difuzat, miercuri seară, mai multe înregistrări, audio şi video, cu Ioan Avram Mureşan, Decebal Traian Remeş şi Gheorghe Ciorbă, din care reiese că ministrul Agriculturii ar fi primit un plic, în care se presupune că s-ar fi aflat suma de 15.000 de euro.

Ministrul demisionar al Agriculturii, Decebal Traian Remeş, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru primire de foloase necuvenite.

În vârstă de 58 de ani, Remeş este de profesie economist. Fost ministru de Finanţe în guvernul CDR, Decebal Traian Remeş a revenit în prim planul politicii, în mai anul trecut. Apropiat al conducerii liberale, el a primit în primavara acestui an portofoliul Agriculturii în Guvernul Tăriceanu 2.

Între 1998 şi 2000 a ocupat fotoliul de ministrul al Finanţelor. Creator al celebrei taxe pe scaunele din restaurante, Remeş a fost unul dintre cei mai nepopulari miniştri ai guvernării CDR. După 2000, politicianul a oscilat între cinci formaţiuni politice. A părăsit PNL în semn de protest după alegerea lui Stolojan ca preşedinte şi a înfiinţat PNL Tradiţional. Apoi s-a înscris la ţărănişti, unde a fost ales vicepreşedinte. După ce a fost exclus din PNŢCD a migrat către Acţiunea Populară, înfiinţată de Emil Constantinescu, iar ulterior spre Partidul Conservator. În 2006 a revenit în PNL, după excluderea lui Teodor Stolojan.