Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat pentru NewsIn că ministrul a fost citat pe 15 iulie. "Citarea a întârziat câteva luni pentru că la momentul la care organizaţiile neguvernamentale au făcut sesizarea Parlamentul nu numise membrii colegiului director. Numirea s-a făcut mai târziu, în aprilie, iar de atunci reprezentanţii consiliului au luat pe rând sesizările, pentru că se strânseseră foarte multe", a declarat Csaba Ferenc Asztalos.
Ministrul a fost citat pentru a fi audiat în legătură cu afirmaţia despre infracţionalitatea romilor. Baconschi poate evita să apară în faţa plenului CNCD, putând alege să fie reprezentat de un avocat sau un jurist.
Mai multe organizaţii neguvernamentale din Coaliţia Antidiscriminare au apreciat ca fiind rasiste unele afirmaţii făcute în februarie de ministrul de externe, Teodor Baconschi, cerând, în consecinţă, demisia şefului diplomaţiei.
Ministrul Baconschi a afirmat, vorbind despre comunitatea română din Franţa: "Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă". Potrivit organizaţiilor societăţii civile, afirmaţiile lui Baconschi, prin care asociază infracţionalitatea cu etnia, aduc atingere demnităţii membrilor etniei rome, cetăţeni români şi europeni, şi încalcă legislaţia românească şi europeană în domeniul nediscriminării.
Un alt ministru de externe al României a avut, în trecut, probleme din cauza unor declaraţii discriminatorii la adresa romilor: Adrian Cioroianu, care, încele din urmă a fost nevoit să demisioneze.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M