Guvernul s-a angajat, prin scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional la finalul misiunii din octombrie-noiembrie 2010, la o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor din sistemul de sănătate.
Conform documentului obţinut de MEDIAFAX, Guvernul s-a angajat să limiteze numărul de internări în spitale cu 10% raportat la nivelul din 2010, prin contracte anuale încheiate cu unităţile spitaliceşti, să elimine contractele obligatorii cu spitalele şi să încheie înţelegeri doar cu anumite unităţi, pe baze de concurenţă, şi să limiteze marja de adaos comercia, delegaţiel acceptată la achiziţiile de medicamente din programul naţional lista C2 la maxim 1,5% pentru achiziţii cu amănuntul şi la cel mult 4% pentru en-gros.
Din lista C2 fac parte medicamente utilizate în tratarea cancerului, diabetului, HIV/SIDA, TBC.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M