Ministrul Cristian David spune că va reacţiona dacă românii vor fi discriminaţi în Italia
Ministrul Internelor, Cristian David, a declarat joi că pachetul de măsuri propus miercuri de guvernul italian este îndreptat împotriva infractorilor şi nu împotriva unei naţionalităţi sau a unei etnii, afirmând că va reacţiona doar în cazul unei discriminări împotriva românilor.
"Ar trebui să dăm interpretarea
corectă acestui pachet de măsuri. Faptul că măsurile au ca obiectiv
principal combaterea criminalităţii este o chestiune care nu mai lasă
loc interpretărilor de niciun fel. Este un pachet structurat pe trei
capitole principale - ordinea publică, siguranţa cetăţeanului şi
reducerea criminalităţii şi a crimei organizate. Atingerea acestor trei
paliere se apropie foarte mult de realizarea obiectivului de combatere
a criminalităţii în Italia", a precizat Cristian David.
David a mai spus că există un dialog permanent între autorităţile
române şi cele italiene, aşezat pe bazele unei abordări realiste care
are două obiective comune, respectiv aplicarea legii şi libera
circulaţie. "Atât timp cât aceste două chestiuni se vor respecta în
atitudinea şi acţiunea autorităţilor italiene, relaţia noastră va fi
foarte bună şi în parametri optimi", a declarat David
Ministrul a mai precizat şi că va reacţiona, în cazul în care pachetul legislativ va fi interpretat discriminatoriu împotriva românilor.
Obligaţia cetăţenilor comunitari care doresc să stea pe teritoriul italian mai mult de trei luni de a demonstra că au un venit minim legal, o locuinţă şi o asigurare de sănătate valabilă, introducerea imigraţiei clandestine în Codul Penal şi expulzarea imediată în caz de condamnare la doi ani de închisoare sunt principalele măsuri pentru combaterea imigraţiei ilegale anunţate miercuri de Guvernul Berlusconi. Primăriile din Italia pot refuza acordarea rezidenţei pentru cetăţenii UE, dacă aceştia nu îndeplinesc aceste condiţii, iar lipsa permisului de şedere reprezintă unul dintre motivele imperative de ordin public pentru care se poate cere îndepărtarea imediată de pe teritoriul italian a cetăţenilor UE.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

