Ministrul român al Apărării a participat joi, la ceremonialul depunerii de coroane de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut, din Atena, şi a avut o întrevedere cu ministrul grec al Apărării, la sediul instituţiei.
Pe agenda convorbirilor oficiale s-au aflat subiecte referitoare la situaţia de securitate din Balcani şi Regiunea Extinsă a Mării Negre, participarea la operaţiile internaţionale din Afganistan, Irak şi Balcani, precum şi aspecte privind relaţia cu UE şi NATO.
Cei doi miniştri au discutat, de asemenea, despre stadiul relaţiilor de colaborare româno-elene în domeniul militar şi al politicii de apărare. Ei au semnat Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Român al Apărării şi Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Elene, cu privire la cooperarea dintre Ministerul Apărării din România şi Centrul Multinaţional de Coordonare a Transportului Strategic Maritim de la Atena (AMSCC ) şi au susţinut o conferinţă de presă comună.
A fost prevăzută şi o întâlnire cu preşedintele Republicii Elene, E.S. Karolos Papoulias.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, efectuează o vizită oficială la Atena
Miercuri, 10 Septembrie 2008 10:27
Ultimul update: 12 Septembrie 2008 01:53
Ultimul update: 12 Septembrie 2008 01:53
| Vot: |
0
|
| Foto (0) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: REALITATEA.NET
Pe aceeasi tema
- MApN a renunţat la o parte dintre firmele care găteau pentru militari
Miercuri, 06 Mai 2009 00:11 - Iulian Fota este noul consilier prezidenţial pe Apărare
Joi, 15 Ianuarie 2009 16:01 - Ministrul Apărării va trimite zece transportoare noi în Afganistan
Duminica, 31 August 2008 16:07 - Teodor Meleşcanu va candidat la Senat într-un colegiu din judeţul Prahova
Joi, 07 August 2008 15:51 - Teodor Meleşcanu: Ministrul de Finanţe Varujan Vosganian face un raport asupra tichetelor de cadou
Miercuri, 09 Aprilie 2008 20:18 - Meleşcanu solicită Executivului clarificări pe tema zborurilor CIA
Marti, 26 Februarie 2008 21:40
Comentariile cititorilor
1. Lazar
Miercuri, 10 Septembrie 2008 11:30
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Plenul Senatului va discuta miercuri Legea de organizare a Guvernului, spune Chelaru
Astazi, ora 17:26Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a anunţat că pe ordinea de zi a plenului de miercuri este inclus proiectul de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, care-i permite Executivului demis să trimită...
Crin Antonescu şi Klaus Johannis s-au întâlnit astăzi la Sibiu
Astazi, ora 17:04Crin Antonescu a avut astăzi o întâlnire privată cu primarul oraşului Sibiu, Klaus Johannis. Candidatul PNL la preşedinţia României a sosit în fosta capitală europeană cu o cursă charter.
Prezentarea Cabinetului Negoiţă în Parlament este "golăneala şi miştocăreala" la care doar Băsescu poate să se preteze, spune Olguţa Vasilescu
Astazi, ora 16:48Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, astăzi, la Craiova, că aleşii social-democraţi nu vor participa la audierea miniştrilor propuşi şi nici la votul de învestitură a Guvernului Negoiţă. Social-democrata a catalogat...
Băsescu a explicat la Etno TV de ce îi dau lacrimile
Astazi, ora 16:36Şeful statului s-a dus la televiziunea patronata de pedelistul Silviu Prigoană şi, în faţa întrebărilor ridicate la fileu de moderator, a vorbit despre patriotism, agricultură.
Răspunsul CSM la solicitarea lui Antonescu: Vom sesiza CCR doar atunci când vom aprecia că există un conflict juridic
Astazi, ora 16:34"Voi sesiza Curtea Constituţională doar atunci când voi aprecia că există un conflict juridic între puterea judecătorească şi celelalte autorităţi ale statului". Acesta este răspunsul pe care Virgil Andreieş i l-a dat lui...
Cele mai CITITE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (10475)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (8780)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (6959)
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă (6231)
- PD-L s-a aliat cu jumătate de PNŢCD (5612)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor (3,96/5)
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu (3,92/5)
- Geoană l-a desemnat pe Meleşcanu să conducă Senatul trei zile, cât timp el va fi în concediu (3,8/5)
- Antonescu despre Cabinetul Negoiţă: Noi nu dorim nici să jucăm în această farsă, nici s-o întreţinem (3,64/5)
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010, au decis deputaţii (3,6/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie (497)
- Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului (381)
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară (369)
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor! (237)
- Ioan Ghişe (PNL): Nu vreau anticipate, am credit de plătit la bancă (210)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
Astazi, ora 13:32Nu doar rolurile sale au făcut istorie, pe scena teatrului sau pe marile şi micile ecrane, ci şi replicile unor personaje, cărora maestrul le-a dat o interpretare magistrală.
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- Maestrul Dinică şi interviurile sale: "Cred că nu aş şti să mă joc pe mine, e poate cel mai greu rol"
- T. Băsescu: Nu mi-am propus să dizolv Parlamentul, obiectivul meu este să avem Guvern
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România au depăşit astăzi 1.000!
- Băsescu, despre sesizarea PNL către CSM: Antonescu are o problemă de cunoaştere a instituţiilor
- Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010, au decis deputaţii
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Circulaţia va fi restricţionată pe autostrada Bucureşti-Cernavodă până la sfârşitul lunii noiembrie
Astazi, ora 17:54Începând de marţi şi până la sfârşitul lunii, circulaţia pe autostrada Bucureşti - Cernavodă va fi restricţionată în vederea executării unor lucrări de reparaţii, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri...
- Cel mai recent album al Rammstein, considerat sado-masochist, a fost interzis minorilor în Germania
- Marian Iancu: Îi rog pe fani să fie alături de Ioan Ovidiu Sabău
- Circa 23.000 de firme vor intra în insolvenţă în acest an, cu peste 50% mai multe decât în 2008
- Plenul Senatului va discuta miercuri Legea de organizare a Guvernului, spune Chelaru
- Top 10 vedete dezbrăcate
- Inundaţii în Mehedinţi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5009 USD
| 1 EUR | 4,2961 RON |
| 1 USD | 2,8623 RON |
| 1 GBP | 4,7822 RON |
| 1 CHF | 2,8427 RON |
| 100 HUF | 1,5822 RON |
| 100 JPY | 3,1756 RON |
| 1 BGN | 2,1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed