Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ministru olandez: Blocarea tirurilor cu flori, motiv în plus ca România să rămână în afara Schengen

Ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, consideră că blocarea transporturilor de flori din Olanda în vămile
româneşti este un motiv în plus pentru menţinerea României în afara spaţiului Schengen, relatează publicaţia AD, citată de Radio Olanda în pagina online.

Războiul florilor ia amploare la frontiera Schengen
Războiul florilor ia amploare la frontiera Schengen

Scandalul tirurilor olandeze oprite la graniţele României ia amplaore. Potrivit AD, disputa dintre Olanda şi România pe tema transporturilor de flori devine cunoscută ca "Războiul Lalelelor". Transporturi de flori, bulbi şi seminţe din Olanda au fost împiedicate să intre în România, autorităţile afirmând că se tem de prezenţa unei "bacterii periculoase".

AD precizează că autorităţile verifică de asemenea orele de lucru ale şoferilor şi defecţiunile tehnice ale camioanelor, ceea ce nu reprezintă o practică normală.

Ziarul notează că aceste controale stricte au fost introduse la numai o zi după ce Guvernul olandez a decis să blocheze intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Creştin-democraţii şi Partidul Libertăţii au cerut autorităţilor de la Bruxelles să ia măsuri împotriva Bucureştiului.

Deputaţii au adoptat o declaraţie în care dezaprobă poziţia statelor care nu ne vor în Schengen

De asemenea, ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, consideră că blocarea transporturilor de flori din Olanda în vămile româneşti este un motiv în plus pentru menţinerea României în afara spaţiului Schengen.

Ambasada României a refuzat să comenteze acest subiect. Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, este furios din cauza poziţiei Olandei privind aderarea ţării sale la Schengen, comentează publicaţia. Guvernul olandez "este întrucâtva captiv în agenda politică antieuropeană, antimigraţionistă, a unui partid extremist", a afirmat Baconschi, referindu-se la Partidul Libertăţii.

Ziarul notează că nu este clar dacă există vreo legătură între cele două subiecte. În timp ce disputa continuă pentru a patra zi, florile încep să se ofilească, iar blocada a costat sectorul horticulturii 100.000 de euro.

Eurodeputaţi olandezi au vorbit de şantaj

Blocarea transporturilor de flori şi seminţe la frontiera dintre Ungaria şi România reprezintă o formă de "şantaj", afirmă mai mulţi eurodeputaţi olandezi, citaţi de site-ul de ştiri Dutchnews.nl.
Deşi autorităţile române afirmă că a fost depistată o bacterie la florile şi seminţele provenind din Olanda, eurodeputaţii creştin-democraţi olandezi privesc cu suspiciune momentul în care au fost luate aceste măsuri.

Eurodeputaţii olandezi i-au cerut explicaţii în legătură cu această situaţie comisarului UE pentru Piaţa Comună, Michel Barnier. Un purtător de cuvânt al asociaţiei producătorilor de flori din Olanda a declarat că "nu există nicio bacterie în prezent".Anul trecut, exporturile olandeze de bulbi spre România au atins nivelul de 700.000 de euro.

 

Olanda se va opune chiar şi aderării parţiale a României şi Bulgariei la Schengen, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei. "S-a decis în Guvern că vom continua să ne opunem intrării României şi Bulgariei", a declarat vineri pentru AFP Elaine de Boer, purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigraţiei, Gerd Leers.

Finlanda s-a aliat cu Olanda. Franţa şi Germania ne vor în tranşe

Franţa şi Germania nu se opun, la fel ca Olanda şi Finlanda, compromisului privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei la Schengen, potrivit unor diplomaţi europeni, relatează cotidianul austriac Kurier, citat de agenţia de presă bulgară Focus.


O reuniune a miniştrilor de Interne ai Uniunii Europene este prevăzută joi la Bruxelles, în cursul căreia urmează să fie discutat un proiect de compromis al preşedinţiei poloneze a UE, care reia opţiunea evocată în primăvară privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro