Ministrul libanez al Industriilor, Pierre Gemayel, a fost asasinat, ieri, la Beirut. Persoane înarmate au deschis focul asupra convoiului său, în cartierul creştin Sin el-Fil. Ministrul a fost transportat la spital, unde a murit din cauza rănilor.
Gemayel, membru al unei formaţiuni creştine, era fiul fostului preşedinte Amin Gemayel. El era un critic al influenţei Siriei în Liban, în condiţiile în care mai multe voci au acuzat Damascul de implicare în asasinarea fostului premier Rafic Hariri, în februarie 2005, la Beirut.
Ministrul libanez al Industriilor milita pentru democratizarea Libanului. Libanul este în plină criză politică între majoritatea antisiriană şi opoziţia prosiriană. Şase miniştri prosirieni au demisionat din Guvern, pe care îl acuză că s-a aliat cu Statele Unite. Gruparea radicală Hezbollah consideră că Guvernul şi-a pierdut legitimitatea din moment ce nu îi mai reprezintă pe şiiţi.
Premierul libanez Fouad Siniora a declarat că Guvernul pe care îl conduce este în continuare legitim, în pofida faptului că cei şase miniştri prosirieni şi-au prezentat demisia.
Şeful majorităţii parlamentare antisiriene, Saad Hariri, şi-a întrerupt conferinţa la care participa la vestea atentatului. Hariri a acuzat Siria pentru asasinarea lui Jemayel. "Fac ceea ce au promis să facă, vor să asasineze toţi oamenii liberi din Liban", a declarat Saad Hariri.
Aboneaza-te la newsletter:
Ministru libanez, asasinat
Marti, 21 Noiembrie 2006 16:26
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Cinci miniştri Hezbollah şi Amal au demisionat din guvernul libanez
Duminica, 12 Noiembrie 2006 06:27 - Al Qaida vrea să schimbe guvernul din Liban
Luni, 13 Noiembrie 2006 19:19 - Criză politică gravă în Liban
Marti, 14 Noiembrie 2006 08:04 - Biroul unui ministru antisirian de la Beirut, vizat de focuri de armă
Marti, 21 Noiembrie 2006 19:05 - Presa libaneză: Asasinarea lui Gemayel pune în dificultate opoziţia prosiriană
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 11:12 - Înmormântarea lui Pierre Gemayel
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 12:55 - Hezbollah ripostează
Vineri, 24 Noiembrie 2006 06:09
Comentariile cititorilor
1. ana
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 09:14
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Juan Carlos i-a oferit o cămaşă lui Chavez cu mesajul "De ce nu taci?"
Vineri, 25 Iulie 2008 21:58Regele Spaniei Juan Carlos i-a oferit, vineri, preşedintelui venezuelean Hugo Chavez o cămaşă pe care era inscripţionat cu mesajul "De ce nu taci?", în semn de împăcare după incidentul din noiembrie anul trecut din timpul...
Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
Vineri, 25 Iulie 2008 20:08Nouă ţări europene sunt dispuse să reactiveze procedeul "cooperării sporite", pentru a simplifica divorţurile cuplurilor binaţionale cu riscul de a spori îngrijorările legate de o Europă "cu două viteze", deja existentă prin...
Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari
Vineri, 25 Iulie 2008 17:25Autorităţile italiene au decretat stare de urgenţă la nivel naţional. Propunerea a fost făcută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, şi aprobată de Guvernul italian.
Patru oficiali Google vor fi puşi sub acuzare de procurorii italieni
Vineri, 25 Iulie 2008 16:19Procurorii italieni pregătesc punerea sub acuzare a patru oficiali ai companiei Google Inc, într-un caz deschis în 2006, pentru publicarea unui videoclip licenţios pe pagina în limba italiană a companiei, a anunţat Wall Street...
Parlamentul bulgar a ratificat participarea la proiectul gazoductului Southstream
Vineri, 25 Iulie 2008 15:37Parlamentul bulgar a ratificat astăzi acordul de participare la proiectul gazoductului Southstream, de livrare a gazului rusesc în Europa. Ratificarea a fost votată de majoritatea parlamentarilor de centru-stânga, cu 47 de voturi...
Cele mai CITITE din Externe
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (776)
- Un Boeing 747 australian a efectuat o aterizare de urgenţă la Manila - VEZI VIDEO (374)
- Autorul fotografiilor cu tinerele rome care s-au înecat în Italia acuză presa de exagerări (370)
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (361)
- Germania poate cere în toamnă clauza de salvgardare pentru Bulgaria, iar apoi pentru România (309)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până mâine la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Rednic le promite fanilor că Dinamo va juca în 2009 în Champions League
- Handbal: România-Rusia 33-33, într-o partidă amicală disputată în Franţa
- Juan Carlos i-a oferit o cămaşă lui Chavez cu mesajul "De ce nu taci?"
- Ciclism: Sylvain Chavanel (Cofidis) a câştigat antepenultima etapă din Turul Franţei
- Curtea de Apel Craiova a eliberat doi interlopi
- Insula Rhodos este afectată de patru zile de incendii de pădure
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5656 RON |
| 1 USD | 2.2678 RON |
| 1 GBP | 4.5233 RON |
| 1 CHF | 2.1946 RON |
| 100 HUF | 1.5424 RON |
| 100 JPY | 2.1177 RON |
| 1 BGN | 1.823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







