Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, cel care propune majorarea impozitelor pe locuinţe, deţine 6 apartamente. Dacă păstrăm ordinea din declaraţia sa de avere şi facem un calcul simplu vedem că, pentru două dintre acestea, Vlădescu plăteşte în prezent între 2.000-3.000 de lei pe an. Adică, aproximativ jumătate din salariul său lunar de ministru. Dacă impozitele se vor majora, aşa cum prevede proiectul de Cod Fiscal, Sebastian Vlădescu va plăti pentru locuinţa sa din sectorul 1 al Capitalei, de exemplu, peste 4.500 de lei. În total, pentru cele 6 apartamente, ministrul Finanţelor va achita un impozit de peste 9.000 de lei, cu 33 la sută mai mult decât în prezent.
Colegul său de cabinet, Gabriel Oprea, se poate lăuda că are şi mai multe imobile. Deţine 3 case în Bucureşti şi Pipera şi încă 4 apartamente în Capitală, Predeal şi Mangalia. Datele din declaraţia sa de avere arată că, pentru toate aceste proprietăţi, ministrul Apărării plăteşte anual aproximativ 723 lei, cele mai costisitoare fiind locuinţele din Bucureşti şi Predeal. Dacă impozitele se vor majora, Gabriel Oprea va plăti în plus 323 de lei iar suma finală va depăşi o mie de lei.
Chiar dacă are case mai puţine, Adriean Videanu plăteşte pentru locuinţele sale mai mult decât ministrul Apărării. Casa de la Snagov îi scoate din buzunare ministrului Economiei aproape 3.000 de lei anual doar pentru impozit. Dacă acesta se va majora, Videanu va fi nevoit să plătească dublu pentru casa de 1.340 de metri care se află în apropierea Bucureştiului.
Miniştrii vor fi arşi la buzunare de noile impozite pe locuinţe
Masă mare.... case multe! Vorba se potriveşte de minune unor miniştri din Cabinetul Boc. Chiar dacă au cu ce să se mândrească, latifundiarii din Guvern vor fi arşi la buzunare pentru că sunt direct vizaţi de majorarea impozitului pe locuinţe. Unii miniştri ar putea plăti pentru proprietăţile lor dublu faţă de cât achită în prezent.
Citeşte totul despre:
Adriean Videanu, Case, Gabriel Oprea, impozite, miniştri, Sebastian Vlădescu, vile
Soarta tranşei cinci din împrumutul de la FMI se hotărăşte vineri. / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M