Un metru de tunel rutier cu două benzi, complet finisat, va costa 19.000 de euro fără TVA, potrivit standardelor de cost publicate de Ministerul Transporturilor. Cam acelaşi preţ este şi pentru un tunel feroviar. Adică de şase ori mai ieftin decât se construieşte în străinătate. De exemplu, tunelul feroviar Gotthard, săpat în munţii Alpi, a fost construit cu aproape 132.000 de euro pe metru.
Aşadar, prin ochii Ministerului Transporturilor, România devine brusc ţara tuturor posibilităţilor. "Este un instrument pentru comisiile de atribuire care urmăresc eventualele diferenţe de preţuri între ofertanţi. Preţurile publicate de noi sunt undeva între 19.000 de euro până la 27.500 de euro pe metru liniar", a declarat directorul general Investiţii, Achiziţii şi Privatizare, Mariana Ioniţă.
De cealaltă parte, niciun constructor nu crede că se poate face ceva la un preţ atât de mic. "În cazul tunelelor care sunt foarte lungi, nu-i vorba doar de execuţia galeriei propriu-zise, ci şi de alte lucrări complementare, astfel că se poate ajunge şi la un preţ de peste 40 de milioane de euro pe metru liniar", a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii, Alexandru Dobre.
De exemplu, tunelul subacvatic care leagă Germania de Danemarca, va costa peste 220.000 de euro pe metru, adică de zece ori mai mult decât tunelurile româneşti. Tunelul, cu o lungime totală de 57 de kilometri va lega Elveţia de Italia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M