Asistenţii medicali generalişti şi cei de pediatrie ar putea urma programe de pregătire în specializările deficitare, cum ar fi asistent radiologie, imagistică medicală, laborator sau nutriţie, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătăţii (MSP), supus dezbaterii publice până la 30 aprilie.

Potrivit proiectului de act normativ, odată cu privatizarea învăţământului preuniversitar postliceal, şcolile cu profil sanitar au format în special asistenţi medicali generalişti, reducându-se cifrele de şcolarizare în specialităţile asistent medical radiologie, imagistică medicală, laborator, nutriţie şi dietetică, balneo-fizioterapie, igienă şi sănătate publică.

Având în vedere şi pensionările, migraţia şi reorientarea spre alte domenii de activitate, s-a creat un deficit de personal calificat în unele specialităţi, iar MSP se confruntă cu probleme majore în funcţionarea a unor servicii şi laboratoare din unităţile sanitare, se precizează în proiectul de act normativ.

Unităţile medicale care au deficit de personal pe specialităţile încadrate în proiectul de lege şi care fac dovada că la concursurile pentru ocuparea acestor posturi nu s-au prezentat absolvenţi în specialităţile respective, vor solicita aprobarea MSP pentru încadrarea asistenţilor medicali generalişti şi asistenţilor medicali de pediatrie.

Astfel, asistenţii generalişti şi de pediatrie care doresc să urmeze cursuri de specializare pe domeniile deficitare, trebuie să facă solicitare la Aurotitatea de Sănătate Publică. Încadrarea în specializarea obţinută se face după eliberarea certificatului de absolvire a cursului de specializare.

Programele de specializare se organizează, la nivel naţional, de către Ministerul Sănătăţii Publice, prin Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti. Preţul acestor cursuri de specializare este suportat în întregime de angajator.