Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ministerul Muncii lucrează la un nou Cod al Muncii. Vezi modificările

Deşi autorităţile susţin că nu există un document care să conţină modificările care se vor aduce la Codul Muncii, în ministerul de resort se lucrează la asta. Unele schimbări sunt legate de mărirea amenzilor pentru munca la negru, pentru neplata salariilor sau pentru nerespectarea zilelor de repaus, altele ţin de acordarea concediilor de odihnă sau de facilităţi privind încheierea de contracte cu durată determinată, potrivit incont.ro.

Ministerul Muncii lucrează la un nou Cod al Muncii
Ministerul Muncii lucrează la un nou Cod al Muncii / FOTO: REALITATEA.NET

Propunerile venite din partea inspectorilor de muncă se referă la o mai bună protecţie a angajaţilor, prin majorarea amenzilor în cazul încălcării legii, conform incont.ro. Amenzile ar putea fi cuprinse intre 5.000 şi 10.000 de lei, în cazul neplăţii salariilor şi sancţiuni între 3.000 şi 5.000 de lei, pentru neplata concediilor.

Decizia Guvernului de a-i scuti de la plata contribuţiilor sociale pe angajatorii care suspendă activitatea şi-şi trimit salariaţii în şomaj tehnic, din cauza crizei, a făcut ca numărul acestora să se înmulţească în ultima perioadă. De exemplu, mulţi angajatori întocmesc documentele pentru şomaj tehnic, perioadă pentru care plătesc 75% din salariu, dar îşi cheamă salariaţii la serviciu, iar aceştia muncesc program normal.

Deşi actualul Cod al Muncii prevede un spor pentru munca în timpul legal de repaus, dar nu este stabilit şi cuantumul, s-a ajuns la situaţia în care angajatorii acordă sporuri nesemnificative, de 0,5% sau 1% din salariul de bază. Propunerea presupune stipularea expresă a unui spor de 50% din salariul de bază în cazul în care angajatorul îşi cheamă salariaţii la serviciu sâmbăta şi duminică.

Inspectorii de muncă propun ca repausul săptămânal să fie de 48 de ore, dar nu neapărat două zile consecutive.

Propunerile de modificare a Codului Muncii sunt analizate la nivelul Ministerului Muncii, unde vor fi corelate cu cele venite din partea patronatelor, după care vor fi înaintate Guvernului spre adoptare. Sindicatele au anunţat că nu sunt de acord cu modificările propuse la Codul Muncii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro