Ministerul Muncii a trimis la Guvern o ordonanţă care va modifica veniturile şefilor agentiilor guvernamentale
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că Legat de salariile sefilor agentiilor guvernamentale, instituţia pe care o reprezintă a elaborat un proiect de ordonanţă care a fost trimis joi la Guvern şi care modifică prevederile din ordonanţa din 1998, privind utilizarea veniturilor realizate din instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare.
În document se precizează că salariile de bază, sporurile conducătorilor şi adjuncţilor instituţiilor aflate în subordinea Guvernului şi ministerelor, se stabilesc (...) fără a depăşi în mod cumulat, nivelul indemnizaţiei funcţiei de secretar general de stat şi a funcţiei de subsecretar din ministere, a spus Mariana Câmpeanu.
În subordinea ministreruluii Muncii există opt agenţii guvernamentale şi în cadrul fiecăreia, funcţia de preşedinte este la nivel de secretar de stat şi remunerată ca atare, fără niciun fel de spor, a explicat oficialul. "Ca atare, toate unităţile subordonate ministerului se încadrează în prevederile proiectului de ordonanţă", a declarat Câmpeanu.
Altă problemă la care s-a referit Ministul Muncii este legată de pensiile foarte mici. Acesta a exlicat că acestea nu sunt pensii, ci diverse ajutoare sociale sau pensii suplimentare.
Mariana Câmpeanu a declarat că a cerut inventariere cazurilor de pensionari care primesc indemnizaţii şi pensii suplimentare cărora le va fi acordat un ajutor financiar. În toată ţara exista aproape 18.600 de cazuri de pesoane care primesc indemnizaţii, ceea ce înseamnă mai puţin de 1% din pensionari. În plus, aceasta a conchis că pensionara din Maramureş, care primeşte o indemnizaţie de 3 lei, va primi un ajutor de 2.000 de lei.
Ministrul Muncii a ţinut să precizeze că pensiile celor care au lucrat în condiţii grele de muncă au crescut de la 1 octombrie cu peste 27%, cu 8% mai mult decât în cazul celorlalţi pensionari.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

