Foto: zboaragratis.ro

În hotelul Saturn, care are cinci stele, sistemul de iluminat şi cel de alimentare cu apă sunt concepute în aşa fel încât consumul să fie redus cât mai mult. Unitatea de cazare foloseşte detergenţi ecologici, piscina hotelului dispune de filtre speciale, iar deşeurile sunt adunate selectiv. Mai mult, la recepţie şi în camere, turiştii găsesc pliante prin care sunt informaţi cum trebuie să protejeze mediul.

La rândul ei, Linica Stan, proprietarul hotelului Saturn, a declarat că nu ştie cu exactitate la ce sumă se ridică investiţiile pe care le-a făcut, dar s-a arătat încrezătoare că acestea vor fi amortizate în timp.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronale din Turismul Românesc, Ecaterina Lascăr, care este membru şi în comisia de avizare a Ministerului Mediului, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că speră ca tot mai multe hoteluri, cât şi pensiuni, să înceapă demersurile pentru obţinerea etichetei ecologice europene. Ea a adăugat că, deşi este vorba despre un efort financiar destul de mare pentru hotelieri, investiţia va atrage un număr tot mai mare de turişti.

La înmânarea certificatului de etichetă ecologică a fost prezent şi primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, care a declarat că va sprijini dezvoltarea turismului în sudul litoralui. Atât reprezentanţii Asociaţiei Litoral, cât şi cei ai Asociaţiei Patronale Mamaia, s-au arătat interesaţi că astfel de etichete ecologice să fie obţinute şi de hoteluri din nordul litoralului, dar au recunoscut că este mai dificil pentru un hotel de unul, două sau trei stele să obţină o astfel de etichetă ecologică, întrucât sunt necesare investiţii mari pentru a trece de criteriile de avizare.

Eticheta ecologică europeană a fost creată de Comisia Europeană în 1992, fiind o schemă unică de certificare pentru a ajuta consumatorii să distingă produsele şi serviciile verzi, care nu afectează mediul. CE a urmărit, prin această certificare, să încurajeze industria în proiectarea şi realizarea unor produse cu impact minim asupra mediului în timpul fazelor de producţie, de distribuţie, de consum, de utilizare şi după folosire.