MEdC a aprobat, vineri, criteriile generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat pentru anul universitar 2007-2008, fără să existe modificări esenţiale faţă de anul universitar anterior, conform reprezentanţilor MEdC.

Admiterea se organizează pe domenii de studii universitare pentru ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat ale căror specializări sunt autorizate provizoriu sau acreditate în cadrul respectivei universităţi.

De asemenea, admiterea se poate organiza prin concurs, într-una sau două sesiuni, înainte de începerea anului universitar.