Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ministerul Educaţiei a renunţat la două dintre măsurile propuse pentru reducerea posturilor

Una dintre măsurile la care a renunţat Ministerul Educaţiei este mărirea normei profesorilor cu peste 25 de ani vechime şi gradul I, spun sindicaliştii.

Sindicaliştii se întâlnesc cu ministrul pentru negocieri
Sindicaliştii se întâlnesc cu ministrul pentru negocieri

"După discuţia cu inspectoratele, de luni, s-au identificat şi alte măsuri decât cele propuse de minister", a declarat Constantin Ciosu, de la FEN.

"Se pare că ministerul a renunţat deja la două dintre măsurile propuse. Mă refer la mărirea normei didactice a profesorilor cu gradul I şi peste 25 de ani vechime şi la mărirea normei directorilor, lucru care este foarte bun şi l-am agreat.  Nu pot să spun că toate măsurile identificate ne satisfac, pentru că, în momentul de faţă Ministerul nu a fost în posesia unor cifre exacte", a mai spus Ciosu.

Liderul FEN a precizat că sindicaliştii vor să ştie exact pe cele opt măsuri care sunt posturile care se reduc şi câte persoane fizice sunt afectate.

"Azi nu am putut ajunge la nicio concluzie pentru că nu avem cifrele pe care să putem discuta. În momentul în care Ministerul va avea aceste cifre, ni s-a promis cel târziu joi, vom trece la negocieri concrete şi vom ştii exact dacă este cazul să renunţăm la ceva", a explicat Constantin Ciosu.

"Toate măsurile vor duce la scăderea calităţii educaţiei, urmează să ne contrazică sau să ne aprobe realitatea acestei aplicări, dacă se va ajunge la ea", a declarat Liviu Pop de la FSLI.

Săptămâna trecută,  sindicaliştii s-au întâlnit cu ministrul Educaţiei pentru a discuta despre ordonanţa de urgenţă care prevede  desfiinţarea a 15.000 de posturi din învăţământ. Azi au discutat propunerile de măsuri, făcute atunci de Daniel Funeriu, pentru aplicarea acestei ordonanţe.

La întrevedere au participat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, Federaţiei Educaţiei Naţionale şi ai Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater".

"Vrem să clarificăm Ordonanţa de Urgenţă 114, să facă în aşa fel încât să fie modificată pentru că efectele ei ar fi foarte nocive asupra învăţământului. În al doilea rând, vrem să clarificăm problema aplicării Legii 330, a drepturilor pe care le avem în urma sentinţelor judecătoreşti (...) Să avertizăm că am făcut o simulare pentru finanţarea per capita şi aceasta este total insuficientă pentru a asigura cheltuielile de personal în acest an", a precizat Gheorghe Isvoranu, preşedinte Spiru Haret.

Constantin Ciosu, de la Federaţia Educaţiei Naţionale a declarat că sindicaliştii au venit cu speranţa că vor găsi acele soluţii care să nu ducă la disponibilizari pentru că educaţia are nevoie de cadre didactice calificate.

"Vrem să vedem care este rezultatul simulării cerute de FEN la întâlnirea trecută, să vedem cum putem eficientiza învăţământul.  Eficientizarea nu înseamnă disponibilizare de personal", a spus Ciosu.

"Legat de măsurile ministerului, niciuna dintre cele patru nu poate duce la o creştere a calităţii.  O să le respingem argumentat pe toate patru", a precizat Liviu Pop de la FSLI.

Sindicatele au atacat ordonanţa potrivit căreia trebuie scoase 15.000 de posturi din Educaţie la Curtea Constituţională prin Avocatul Poporului.  Până se va pronunţa Curtea, ministerul va finaliza cel târziu joi pachetul de măsuri privin reducerea celor 15.000 de posturi.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro