Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a susţinut totodată că acest acord nu prejudiciază libertatea personală a utilizatorilor de internet.
Reprezenzanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat, joi, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aproarea Parlamentului European.
Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.
PETIŢIE: România nu vrea ACTA! SEMNAŢI AICI!
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că România nu ar fi trebuit să semneze ACTA până nu avea garanţii că un drept legitim, cel al apărării proprietăţii intelectuale, nu atinge dreptul la viaţă privată şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal.
El a spus că Guvernul a greşit semnând acordul ACTA fără o dezbatere publică prealabilă şi a afirmat că este "inadmisibil" ca şeful Executivului să semneze un document fără a avea cunoştinţă de prevederile acestuia.
Ponta a precizat că un eventual guvern condus de USL va anula ACTA.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M