"Este nivelul moderat de alertare, care reprezintă măsura preventivă venită să asigure capacitatea de reacţie în cazul în care comandatul de dispozitiv dispune intervenţia dacă situaţia o impune", a spus Marius Militaru.
Este vorba de o intensificare a măsurilor preventive şi de creşterea personalului cu un procent de 25% din angajaţii care se află în timpul liber. Codul albastru a fost instituit de luni, au mai spus reprezentanţii instituţiei.
În cazul instituirii Codului Albastru trebuie luate mai multe măsuri: instituirea serviciului de permanenţă, măsuri de pază şi protecţie la sediul instituţiilor publice, reevaluarea măsurilor de protecţie în situaţie de urgenţă.
Militaru a mai declarat că de săptămâna trecută, de când au început protestele, gradul de alertare nu a fost mai ridicat decât cel pe care îl presupune Codul Albastru. Purtătorul de cuvânt al MAI a explicat că modificarea codurilor de alertă se aplică gradual, în funcţie de rezultatele reevaluărilor riscurilor, a analizei informaţiilor, dar şi în funcţie de numărul de persoane care protestează.
"Este firesc ca opinia publică să fie revoltată după actele de vandalism şi aceste măsuri au rolul de a preveni. Este o măsură care se instituie de fiecare dată când avem de-a face cu adunări publice de o anumită intensitate. Facem apel la cetăţeni să-şi exercite dreptul constituţional de a protesta într-un mod paşnic", a mai declarat purtătorul de cuvânt al MAI.
Acţiuni de protest au loc marţi, pentru a cincea zi consecutiv, atât în Capitală, unde în Piaţa Universităţii au venit peste 600 de oameni, cât şi în mai multe oraşe din ţară







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M